Conform datelor comunicate, marţi, de Prefectura Gorj, o echipă a Inspectoratului Şcolar Judeţean s-a deplasat la Grădiniţa cu Program Prelungit „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu după ce în spaţiul public a apărut informaţia că grădinița le propunea părinților astfel de declarații pe proprie răspundere.

„Din discuţiile purtate cu membri ai CA (Consiliului de Administraţie – n.r.) şi cu directorul unităţii, a reieşit că, la data amintită (n.r. – luni), a fost trimisă părinţilor, urmând a fi completată, o declaraţie pe propria răspundere prin care părinţilor/aparţinătorilor legali li se aducea la cunoştinţă riscul producerii unor evenimente seismice, aspect ce trebuia asumat prin semnătură de către aceştia.”, a transmis Prefectura.

Potrivit Prefecturii, actul fusese supus aprobării în CA, dar a fost retras ulterior, iar în acest moemnt nu există un act similar „care să poată îngrădi accesul preşcolarilor şi antepreşcolarilor la educaţie.“

Prin semnarea acelui document, părinţii trebuiau să îşi asume faptul că nu au cu cine să îşi lase copiii acasă şi faptul că sunt conştienţi de riscurile la care sunt expuşi copiii în caz de cutremure, dată fiind situaţia seismologică actuală din zonă.

În urmă cu o săptămână, două cutremure majore s-au produs în Oltenia. Primul a fost pe 13 februarie și a avut magnitudinea de 5,2, iar al doilea pe 14 februarie, cu magnitudinea de 5,7.

Seismologii au avertizat că replicile vor continua în Gorj aproximativ o lună.

 
 

Urmărește-ne pe Google News