Personajele Minimax dezmorțesc dimineața. Elena pregătește un biberon cu lapte pentru cel mai mic membru al familiei și îi dă indicații celui mai mare, de șapte ani, cum să se îmbrace. Alex o ascultă și în câteva minute e pregătit pentru grădiniță, chiar dacă alți copii sunt în vacanță. Peste tot în cameră sunt întinse saltele, ca să încapă toți membrii familiei. Elena are patru băieți și, de două săptămâni, îi duce pe doi dintre ei la grădinița estivală organizată de “Salvați copiii”.
“Mami, pot să îmi fac lapte cu cereale?”, îi strigă unul dintre băieți când e pe picior de plecare. “Pot și eu când mă întorc?”, o întreabă și Alex, care are deja micuțul ghiozdan în spate și e gata să iasă pe poartă.
“Eu nu i-am dus pe niciunul la grădiniță până acum, pentru că tot ne-am mutat cu chirie, ba în Colentina, ba pe Radarului, ba pe Luică și n-am avut cum să-i duc. Și dacă tot n-au vrut să învețe cu mine, acasă, acum n-au încotro. La grădiniță e altceva. Să învețe mai mult ca mine, dacă eu n-am avut posibilitatea să merg mai departe… Fără școală nu merge, mă uit la mine, cu opt clase. Măcar să fie ceva în viață, nu vagabonzi”, spune Elena Popa. “Eu știu ce vreau să mă fac!”, o completează Alex înainte de a porni spre școală. “Eu vreau să mă fac deștept!”.
“Asta nu e o meserie. Fă-te și tu un doctor, un avocat”, îi zice mama.
Pornesc amândoi de mână și comentează ce văd. E o dimineață plăcută de vară. Pe stradă încep să se audă utilajele de pe un șantier din apropiere. Când ajunge în clasă, băiatul se așază la masa lui din spatele clasei și își alege un puzzle cu Fulger McQueen. “Îmi place la grădiniță, că îmi fac prieteni. Mă joc, scriu, mănânc și pictez”, spune timid Alex. Și noul lui prieten, Matei, apare imediat. Prima jumătate de oră este destinată acomodării, așa că își aleg cu toții jocuri și se așază unde vor.
La grădinițele estivale “Salvați copiii” vin copiii din familii defavorizate
Apoi, educatoarea îi adună pe scăunele în semicerc și le spune povestea peștișorului curcubeu. După ce vor face și ei un peștișor dintr-o farfurie de carton și buline colorate pe post de solzi, vor lua pauza de masă.
“Cei care au peste șase ani întreabă cum va fi la școală, în momentul în care facem activitățile de scriere întreabă dacă așa vor face și la școală. Dacă reușesc activitatea, se bucură că vor reuși și la școală. În prima săptămână, erau puțin speriați că nu se vor descurca la școală, având în vedere că ei nu au frecventat grădinița, dar după primele două săptămâni, văd că au căpătat încredere în ei și îi văd că sunt fericiți că vor merge la școală”, explică educatoarea Florentina Anghel.
De fapt, asta e marea miză, să îi faci să meargă la școală după grădiniță, copiilor să le placă și părinții să înțeleagă importanța școlii.
“Părinții, într-adevăr, la început sunt poate susceptibili că nu se adaptează copilul, că mai bine îl țin acasă, că e mai sigur acasă. Pe parcurs, ei observă că lucrurile nu stau chiar așa. Noi suntem singura grădiniță care le permite părinților să asiste la activități și în felul acesta capătă încredere”, spune Sorina Fekete, psiholog la “Salvați copiii”.
Copiii află despre grădinițele estivale din comunitate de la frații mai mari care merg la școală și de la asistenții sociali care merg la familiile cu probleme acasă. “Copiii sunt aleși după anumite criterii: să provină din familii defavorizate, să aibă vârstă preșcolară, să nu fi parcurs etapa preșcolară sau să fi fost înscriși la grădiniță, dar frecvența să fi fost foarte mică. Eu zic că grădinița este foarte importantă în dezvoltarea fiecărui copil, pentru că el aici își dezvoltă acele abilități necesare pentru clasa zero sau întâi. Încercăm să dezvoltăm foarte mult caracteristicile individuale – atenție, interes, aptitudini, atitudini, hobby-uri, sentimente. Aceste lucruri nu le pot dobândi stând acasă”, mai spune Sorina Fekete.
Programul de grădinițe estivale are deja 20 de ani de la implementare și rezultatele se văd: 93% dintre cei care au fost la grădinițe în timpul vacanței au fost înscriși și la școală. “Peste 60% dintre ei au rezultate bune și foarte bune. Doar 2% dintre copii nu sunt în momentul de față în sistemul de învățământ, dar noi monitorizăm situația și vom interveni în așa fel încât să-i aducem și pe ei la școală”, spune și coordonatoare programului Liliana Bibac.
În total, sunt 35 de grupe de grădiniță care vor funcționa până la sfârșitul lunii august. În România, rata abandonului școlar este de peste 18%.
VIDEO/ Cătălina Rotaru, câștigătoarea concursului „Vedeta populară”, tânara cu sufletul chinuit de dor și salvat de muzică. ”Povestea mea nu e un caz social”