De sâmbătă până duminică, numărul persoanelor care ocupă paturi ATI COVID în România a crescut cu 39, potrivit datelor comunicate ieri de Grupul de Comunicare Strategică.

Iar pentru prima oară, România a ajuns la peste 1.500 de pacienți COVID la terapie intensivă, în timp ce numărul locurilor din spitale de la ATI sunt limitate. De altfel, ieri erau doar șase paturi libere, în toată țara.

Astăzi, 12 aprilie, bilanțul de la ATI are o ușoară scădere a numărului de pacienți – 1.529. Secțiile ATI rămân astfel aproape de limită.

Numărul pacienților de la ATI a avut un trend crescător în ultima lună. Pe 12 martie, adică acum o lună, 1.166 de persoane se aflau internate în secțiile ATI.

Mai precis, din punct de vedere procentual, numărul celor internați la ATI pe 12 aprilie a crescut cu 31,1% față de aceeași dată a lunii martie, la nivel național.

Situația actuală vine în contextul în care, pe 14 martie, premierul Cîțu a cerut la ședinţa Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, „creșterea numărului real de paturi ATI la 1.600”, iar acest lucru nu s-a întâmplat.

* Pe 19 martie, România a depășit pragul de 1.300 de pacienți la ATI, iar după 11 zile, pe 30 martie, a avut peste 1.400 de pacienți cu COVID la terapie intensivă. Cel mai ridicat nivel a fost atins pe 11 aprilie, când 1.531 de pacienți se aflau la ATI


Potrivit declarațiilor făcute ieri de premierul Florin Cîțu și apoi de ministrul Vlad Voiculescu, situația este cu atât mai îngrijorătoare, având în vedere că ieri, în România, mai erau libere doar șase paturi la ATI COVID. Iar potrivit Digi24, niciunul dintre acestea nu era în București.

„Despre situația gestionării pandemiei de COVID-19, am spus de multe ori că situația nu este ușoară, am folosit de mai multe ori cuvântul „critic”. De trei luni de zile căutăm soluții”, a argumentat Vlad Voiculescu în declarația de presă de ieri.

Astăzi, ministrul de interne Lucian Bode a anunțat că al cincilea TIR de Terapie Intensivă va fi trimis zilele următoare la Piatra Neamţ, precizând că „scopul nostru este să scădem presiunea pe ATI”.

Urmărește-ne pe Google News