Grandioasa expoziţie a României, organizată în 1906, a rămas un punct de referință pentru istorici. Atunci au fost celebrați 40 de ani de domnie a Regelui Carol I și un un sfert de veac de regalitate. Totodată, au fost sărbătoriți atunci 1.800 de ani de la colonizarea Daciei de către împăratul Traian, notează Ziua de Constanța.
Câmpul Filaretului din București, pe atunci o mlaştină insalubră, a fost transformat în cel mai mare parc expozițional avut de români, în acea perioadă. Doctorul Constantin Istrati a fost cel însărcinat cu organizarea expoziției.
Peste două milioane de vizitatori, români și străini deopotrivă, au participat la Expoziția Națională a României, inaugurată cu mult fast la 6 iunie și închisă la 1 noiembrie 1906. Evenimentul a fost o demonstrație a puterii economice a României, unite sub aceleași idealuri naționale. Pe atunci, fiecare provincie istorică a fost reprezentată prin numeroase exponate.
Grandioasa vizită a ardelenilor la mare, mobilizare exemplară a autorităților
Potrivit istoricilor, peste 2.400 de coriști din Ardeal, Banat și din Bucovina au participat la Expoziția Generală a României de la București și și-au continuat apoi călătoria la Constanța. Acțiunea a fost coordonată de Liga Culturală Română, condusă de Nicolae Iorga. Istoricul desfășura acțiuni de solidaritate cu românii din Transilvania, dar și din celelalte provincii aflate sub jug străin.
„Joi, 31 august 1906 la orele 10 dimineaţa sosesc în Constanţa corurile româneşti din Ardeal şi Banat, compuse din 2.400 persoane. Vizita fraţilor noştri de dincolo ne umplu sufletul de mândrie şi speranţe. Primirea aceasta de grupuri româneşti, venite din cele mai îndepărtate unghere locuite de fraţii noştri, e un semn îmbucurător de trezire naţională şi împrospătare de aspiraţiuni. Aducându-vă aceasta la cunoştinţă vă rog călduros să veniţi la gară ca să întâmpinăm pe dragii noştri excursionişti cu toată iubirea hotărâtă de aceste împrejurări solemne“, transmitea Primăria Constanța către instituțiile culturale.
Potrivit sursei citate, miile de transilvăneni, bănăţeni, bucovineni şi basarabeni s-au deplasat organizat, în zilele de 29, 31 august şi 2-6 septembrie la Constanţa şi Mamaia, stațiunea de la malul mării fiind inaugarată exact în acea perioadă.
„După fraţii noştri Bănăţeni, veniţi mai înainte, şi după cei 1.600 Bucovineni ale căror rânduri reaminteau falnica armie a plăeşilor marelui Ştefan, venit-au după o zi duioşi cântăreţi de peste Carpaţi, din Ardeal, Bucovina, Temişoara şi Crişana, în număr de peste 2.400 cântăreţi şi cântăreţe“, consemna publicația Tribuna Dobrogei, sub semnătura lui Mihail C. Mârzea, unul dintre directorii acesteia.
Istoricii au consemnat că peste 5.300 de vizitatori români din țară și de pretutideni au venit atunci la Constanța, după cum reiese din calculele serviciului contabilității primarului Ion Bănescu. Tuturor li s-a plătit trenul la la București la Constanța, pentru a vizita plana de la Mamaia, stațiunea care a fost inaugurată pe 22 august 1906. Autoritățile le-au oferit tuturor o masă stropită din belșug cu vin și țuică.
O fotografie de grup de la grandioasa vizită a ardelenilor la mare s-a păstrat până astăzi. În fața pavilionului de băi de la Mamaia, sute de oameni s-au înghesuit umăr la umăr pentru a fi cuprinși în imagine. Cu toții sunt îmbrăcați în haine de stofă, sfidând căldura verii a momentului.
sursă foto: Ziua de Constanța
Citește și: Familia Iordănescu i-ar fi interzis să devină preot din cauză că „trăiește în desfrâu”. Fiul antrenorului a făcut degeaba Teologia!
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!