Alexandre Verdure a fost arestat la un an după comiterea crimei. El a negat în fața judecătorilor că a ucis-o pe Mihaela Miloiu. Francezul a povestit instanței versiunea lui despre întâlnirea sa cu fata, lângă o autostradă din Sullens, în Elveţia, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 2016.
Verdure susţine că a avut un raport sexual plătit cu tânăra în momentul în care doi bărbaţi au apărut şi au ucis-o, iar apoi i-au ordonat să „facă tot ce este necesar” pentru a scăpa de cadavru. Alexandre Verdure a transportat şi abandonat cadavrul în Franţa.
Avocat: Au existat 15 lovituri pentru a-i sparge capul, 26 de lovituri de cuţit
Avocatul Etienne Manteaux, care a cerut 30 de ani de închisoare, a demontat teoria acuzatului privind o crimă comisă de proxeneţi: telefoanele mobile nu au putut fi localizate în acelaşi loc cu cel al prostituatei şi, potrivit ascultărilor telefonice, membrii reţelei o căutau când au realizat că ea a dispărut.
Potrivit magistratului, „au existat 15 lovituri pentru a-i sparge capul, 26 de lovituri de cuţit şi doar ADN-ul lui Verdure a fost găsit pe tânăra femeie”. „Poate raportul lor sexual s-a petrecut rău, ştim că au fost probleme cu prezervativul. S-a simţit el umilit?”, a spus avocatul general, convins că „în acest context tânăra a fost ucisă”.
Capturată de la 15 ani prin metoda ”lover-boy”
Șapte săptămâni şi jumătate, atât a durat călătoria Mihaelei Miloiu în Elveția. Capturată de un clan de interlopi din România, care a fost tratat cu indulgență de către justiție, Mihaela ajunsese în Lausanne de la marginea satului Capul Piscului, județul Argeș, crezând că trăieşte marea poveste de iubire a vieţii ei, relata Libertatea în februarie.
În realitate, era prinsă în capcana unei reţele de trafic de carne vie, iar pentru naivitatea ei şi pentru greşelile altora, fata de 18 ani a plătit cu viaţa.
La 15 ani, Mihaela Miloiu a intrat pe mâna unei temute reţele de trafic de carne vie din Câmpulung, clanul Boceanu. În martie 2016, când au fost arestaţi, fata a dat declaraţie în faţa procurorilor DIICOT, însă ei nu au considerat că ea este o victimă a traficului de persoane.
Mihaela fusese racolată de Dafinel Boceanu prin metoda ”lover-boy”, un procedeu de aservire totală a victimelor care se îndrăgostesc orbeşte de traficant.
”Parcă era drogată”, povesteşte mama fetei. ”Poate i-o fi dat ceva… După ce l-au arestat, i-am zis: Vino, mamă, acasă, dar ea tot acolo stătea, în casa lui, şi zicea că-l aşteaptă să se întoarcă.”