Potrivit sursei citate, se pare că cei doi români implicați în incident nu s-au lăsat intimidați de focurile de avertisment. Ba mai mult, aceștia i-ar fi atacat pe polițiștii bulgari, iar acela a fost momentul în care unul dintre cei doi compatrioți a fost împușcat în gât.

Românul în cauză este spitalizat în București, iar complicele său se află în arest pentru 72 de ore la Pleven, unde a fost acuzat de patru infracțiuni. De altfel, întâmplarea a fost discutată în cadrul unei convorbiri telefonice purtate de miniștrii de Interne din Bulgaria și România.

Românul rănit a primit îngrijiri medicale și urmează să fie audiat. Complicele românului a fost acuzat de trecere ilegală a frontierei, obstrucționarea justiției, exploatare forestieră ilegală și vătămare corporală minoră a unui ofițer de poliție, potrivit procurorului districtului Pleven, Vladimir Radoev.

Potrivit sursei citate, ostrovul Srednyak reprezintă o zonă unde se înregistrează frecvent astfel de tăieri ilegale, întrucât pădurarii întâlnesc adesea români care practică acest lucru.

Procuratura din Pleven vrea arestarea preventivă a românului reținut

„Lemnele erau tăiate și încărcate într-o căruță trasă de cal. Cei doi se întorceau de la locul tăierii și se îndreptau spre România. Nu au oprit la ordinele poliției și la multiplele focuri de avertizare. Încercând să evite reținerea, au încercat să lovească un polițist, care a suferit contuzii. Unul dintre infractori a fost prins, celălalt a fugit, fiind urmărit de un polițist. În timpul urmăririi, după multiple focuri de avertizare, acesta s-a întors cu o furcă spre polițist, moment în care a fost împușcat”, precizează sursa citată.

 Procuratura districtuală din Pleven va cere instanței cea mai severă măsură pentru românul reținut – arestarea preventivă. Acesta are deja un avocat al apărării și anchetatorii se așteaptă ca acesta să solicite un acord cu procuratura bulgară.

Incidentul soldat cu rănirea gravă a românului s-a petrecut în cursul serii de joi, 3 octombrie. Românul rănit, împreună cu fiul lui, voiau fure lemne din țara vecină și au încercat să treacă granița cu o căruță, printr-un loc în care Dunărea avea un nivel scăzut.

 
 

Urmărește-ne pe Google News