O hotărâre a Consiliului Local al Primăriei Sectorului 4 a interzis existenţa coşurilor de fum, adică a grătarelor, din zona parcurilor şi terenurilor de joacă din sectorul 4. De asemenea, pe o rază de 100 de metri în jurul parcurilor nu mai are voie nimeni să vândă băuturi alcoolice.
Ce înseamnă acest lucru? În primul rând nu se mai poate face picnic în parcuri. Adică weekend-urile petrecute la grătar în Parcul Tineretului s-au terminat – chiar dacă acele celebre grătare au fost amplasate acolo chiar de către Primărie. Desigur, nici agenţii economici nu mai au voie să încingă grătarele în parcuri pentru a vinde fleici şi mici! De asemenea, se explictează că se interzice consumul de seminţe în parc precum şi aruncarea gunoaielor de orice fel. Aceeaşi hotărâre stipulează că trebuie să se termine şi cu berica la iarbă verde în parcurile sectorului 4.
Grătarele au fost interzise în sectorul 4. Care sunt sancțiunile
Încălcarea interdicţiei de a face grătarul în parc sau în apropierea acestuia precum şi consumul de seminţe se amendează cu sume între 500 şi 1.500 de lei.
În ceea ce priveşte alcoolul, vânzarea acestuia în zonele interzise se va sancţiona mai blând, cu sume între 100 şi 500 de lei.
Citește și: Nici nu-ți trece prin cap câți microbi sunt pe grătar! Învață să-l cureți corect înainte să frigi carnea
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro