Cele sase cadre medicale bulgare – cinci infirmiere si un medic de origine palestiniana – eliberate ieri-dimineata, dupa opt ani petrecuti in inchisorile libiene, au ajuns din nou acasa. Cei sase cetateni bulgari au fost transportati cu un avion al guvernului francez, fiind insotiti de sotia presedintelui Nicolas Sarkozy, Cecilia Sarkozy, si de comisarul european pentru relatii externe, Benita Ferrero-Waldner. Imediat ce au pasit pe pamant bulgar, cei sase au fost gratiati.
Infirmierele bulgare Kristiana Valtceva, Nasia Nenova, Valentina Siropulo, Valia Cerveniacika si Snejana Dimitrova, precum si medicul de origine palestiniana, care a obtinut recent cetatenie bulgara, Achraf Joumaa Hajouj au petrecut opt ani si jumatate in inchisorile libiene. Ei au fost arestati in 1999 in Libia si condamnati la moarte pentru a fi inoculat in mod deliberat virusul HIV care provoaca maladia SIDA unor copii libieni.
Familiile acestora au primit, in urma unor negocieri drastice, suma de 1.000 de dolari pentru fiecare copil infectat. Pedeapsa capitala pronuntata pentru cele sase cadre medicale a fost comutata saptamana trecuta cu inchisoare pe viata, conform unui acord bulgaro-libian din 1984, ceea ce a deschis calea extradarii lor catre Sofia.
Ei au fost intampinati la aeroport de familiile lor si de presedintele bulgar Gheorghi Parvanov, care i-a gratiat pe loc la aterizare. Fostii prizonieri au fost insotiti de prima doamna a Frantei.