Accidentul grav din Buzău de duminică după amiză s-a produs în apropierea localității Cioranca.
„Două autoturisme care circulau în sensuri diferite au intrat într-o coliziune la intrarea în localitatea Cioranca, din cauza unui şofer care a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu alt autovehicul”, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, agentul-şef Mihai Drăghiciu.
Coliziunea s-a produs între un autoturism BMW și o Skoda. Din primele cercetări, șoferul BMW-ului a pierdut controlul autoturismului după ce a derapat pe acostament apoi a ajuns pe contrasens.
BMW-ul a fost lovit apoi în partea laterală de o Skoda care se deplasa regulamentar, la volanul căreia se afla o femeie. În urma impactului, un pasager din BMW a rămas încarcerat, arată stiridebuzau.ro.
Cinci persoane au fost rănite în accident iar la faţa locului au ajuns echipaje ale Ambulanţei şi un echipaj SMURD. O victimă se afla în stare gravă astfel că a fost transferată cu un elicopter SMURD la o unitate medicală din Bucureşti.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că circulaţia rutieră a fost oprită pe ambele sensuri ale DN2 Buzău – Bucureşti, pe raza localităţii Cioranca, pentru a permite elicopterului SMURD să preia una dintre victimele accidentului.
Sursa foto: stiridebuzau.ro, reporterbuzoian.ro
VIDEO/ Natalia Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, sfaturi pentru românii care pleacă din țară
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!