Femeia a fost dusă imediat în sala de operație după consultație, fără ca medicii să își dea seama că este gravidă în luna a noua, iar durerile acuzate erau de fap dureri provocate de travaliu.

După ce i s-a făcut anestezia, medicul a intervenit pentru scoaterea intestinului afectat, iar atunci a realizat că femeia este însărcinată.

A fost chemat imediat medicul specialist pentru efectuarea operației de cezariană, iar femeia a născut o fetiță de 3,2 kilograme. Mai are acasă fete gemene, în vârstă de 16 ani.

Pacienta este internată în prezent la Secția ATI, iar nou-născutul la Secția Neonatologie, starea de sănătate a celor doi fiind bună.

Conducerea unității medicale le-a cerut explicații medicilor implicați în acest caz și a declanșat o anchetă internă. Și poliția a demarat cercetări în acest caz.

Reacția ministrului Alexandru Rafila

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat că așteaptă informații pentru a răspunde „documentat” la acest caz, potrivit News.ro.

„E o chestiune legată de procedura şi de responsabilitatea medicală, aştept şi eu informaţii mai multe, nu am, în momentul de faţă, informaţii că ar fi fost vreo problemă în sensul de punere în pericol a vieţii pacientei, dar faptul că a existat o anumită confuzie, trebuie să vedem exact care este cauza. Nu pot da reacții despre fiecare procedură medicală pe care o aplică medicii din România, sau nu o aplică, cum a fost situaţia de la Botoşani”, a afirmat ministrul Sănătăţii miercuri. 

Pacienta susține că nu știa că este însărcinată

Purtătorul de cuvânt al Spitalul Județean de Urgență, Mihaela Țicleanu, a precizat că femeia le-a spus medicilor că nu știa că este însărcinată și nu fusese consultată de niciun medic în ultimele 9 luni, potrivit News,ro.

„Încă încercăm să aflăm care a fost situaţia. Pot să vă spun că se pare că există cazuri medicale, demonstrate, cercetate, în care femeia efectiv nu ştie că este însărcinată. Ea s-a prezentat la spital pentru dureri abdominale, i s-a pus diagnosticul de eventraţie, pentru care s-a şi intervenit şi pe care o şi avea de fapt.”

„Ea zice că nu a ştiut că este însărcinată, în aceste nouă luni nu a fost niciodată la medic. Din ce am putut afla până acum, nu a fost nici măcar la medicul de familie”, a declarat Mihaela Ţicleanu.

Ea a afirmat că la acest moment conducerea spitalului adună date pentru a stabili ce s-a întâmplat.

„În prezent încercăm să aflăm toate detaliile şi pentru a afla toate detaliile, medicul chirurg şi ceilalţi medici prezenţi în sala de operaţie au fost chemaţi în această dimineaţă de către conducerea unităţii sanitare pentru a-şi exprima punctele de vedere. (…)”, a precizat Țicleanu.

Acuzată că a mințit medicii

Unul dintre medicii de la Spitalul Județean a dat explicații, sub anonimat, publicației locale Gorj Expres și spune că pacienta este supraponderală și că i-a mințit pe medici că are ciclu menstrual și ia pastile anticoncepționale.

„Este mai complicat. Pacienta a mințit ca are ciclu și a luat anticoncepționale. Este grasa și avea o eventrație strangulată care a mărit abdomenul. Și ea și copilul sunt bine. A scăpat fără rezecție intestinală și fără anus pe burtă. Este regretabil când pacientul te minte. A fost operată anterior și era ruptă operația. A venit pentru că o durea, fiind strangulată. Pacienta l-a indus în eroare pe doctor. Știa că e gravidă”, a declarat unul dintre medicii din SJU Târgu Jiu, care a dorit să își păstreze anonimatul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News