„Criza afgană creează posibilităţi pentru fluxurile migratoare. Nu putem aştepta pasiv posibilul impact”, a declarat presei ministrul grec al protecţiei cetăţeanului, Michalis Chrisochoidis, după ce a vizitat împreună cu ministrul apărării şi cu şeful statului major regiunea Evros, ce cuprinde râul omonin care formează graniţa terestră dintre Grecia şi Turcia.
„Frontierele noastre vor rămâne sigure şi inviolabile”, a asigurat ministrul grec.
Noul gard de 40 de kilometri, o prelungire a zidului de 12,5 kilometri din ciment şi sârmă ghimpată deja existent, este prevăzut cu un sistem electronic automat de monitorizare.
Situaţia din Afganistan a alimentat îngrijorările europenilor privind o reeditare a crizei refugiaţilor din 2015-2016, când peste un milion de migranţi au ajuns în blocul comunitar.
Dintre cei care au ajuns în Grecia în timpul crizei migranților, mulți au călătorit în întreaga Europă, dar aproximativ 60.000 au rămas în țară.
Grecia s-a aflat atunci în prima linie a acestor sosiri şi acum asigură că forţele sale de la graniţa cu Turcia sunt în alertă pentru a nu deveni din nou poarta de intrare a migranţilor în Europa.
Într-o conversație telefonică cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că o creștere bruscă a numărului de persoane care părăsesc Afganistanul ar putea reprezenta „o provocare serioasă pentru toată lumea”.
„Un nou val de migrație este inevitabil dacă nu se iau măsurile necesare în Afganistan și Iran”, a spus Erdogan.
Anul trecut, Atena a blocat temporar noile cereri de azil după ce Erdogan a spus că Turcia „a deschis porțile” pentru migranți să călătorească în UE.
Acum a întărit securitatea la graniță și ar putea decide să trimită înapoi orice afgan care ajunge ilegal prin țară.
Foto: EPA