„Mecanismul Protecţiei Civile al UE a fost activat la cererea autorităţilor greceşti”, anunţă într-un comunicat un purtător de cuvânt al Uniunii Europene (UE), Balazs Ujvari. Potrivit acestuia, patru state membre UE au anunţat că trimit ajutoare: Italia, Franţa, Cehia şi România.

Condiţiile meteorologice extreme se anunţă dificile întreaga săptămână în Grecia, deosebit de vulnerabilă la incendii de pădure.

Fumul acoperă de-acum o parte a Atenei, iar temperaturi de 39°C şi rafale de vânt de peste 50 de kilometri pe oră erau aşteptate în regiune, potrivit serviciilor meteorologice.

Franţa a anunţat că trimite încă de luni 180 de pompieri şi salvatori din cadrul Securităţii Civile, 55 de vehicule şi un elicopter, care se afla în tranzit. Această operaţiune nu afectează protecţia Franţei, a dat asigurări ministrul demisionar de interne Gérald Darmanin.

Această desfăşurare are loc în cadrul Mecanismului UE al Protecţiei Civile, înfiinţat în 2001.

În total, 670 de pompieri şi 183 de vehicule au fost desfăşurate la periferia Atenei, iar 32 de avioane survolau zona, potrivit ministrului grec al Protecţiei Civile Vassilis Kikilias.

Acest incendiu care afectează regiunea Atenei reaprinde amintirea catastrofei incendiului de la Mati, o zonă de coastă situată în apropiere de Marathon, unde în iulie 2018 au murit 104 persoane, într-o tragedie imputată unor întârzieri şi erori de evacuare.

Turcia trimite două avioane şi un elicopter

Turcia va trimite două avioane de luptă împotriva focului şi un elicopter în Grecia, ţara vecină care se confruntă cu incendii devastatoare, a anunţat luni Ministerul turc de Externe, citat de AFP, notează Agerpres.

„Pregătirile necesare sunt în curs pentru a trimite două avioane pentru stingerea focului şi un elicopter de asistenţă vecinei noastre Grecia, care luptă împotriva incendiilor din jurul Atentei”, a anunţat pe X purtătorul de cuvânt al MAE turc.

Un pompier român din Grecia a fost rănit

Un pompier român care participa la stingerea unui incendiu în Grecia a suferit răni superficiale, a anunţat, luni, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

„Întrucât am identificat în spaţiul public informaţia conform căreia un pompier român din modulul naţional de stins incendii, prepoziţionat în Grecia, ar fi suferit arsuri de gradul II în timpul unei misiuni de stingere, facem precizarea că această situaţie nu se confirmă. Pentru corecta informare a opiniei publice, menţionăm că pe timpul intervenţiei, din cauza unei rafale de vânt, unul dintre colegii noştri a suferit răni superficiale la nivelul feţei, însă nu a necesitat investigaţii amănunţite sau tratament de specialitate”, se arată într-o informare transmisă de IGSU.

Conform aceleiaşi surse, starea subofiţerului este una bună. El intervine în continuare, alături de camarazii săi, la misiunea de stingere derulată sub coordonarea omologilor eleni, în localitatea Kapandriti.

„Deşi condiţiile de intervenţie sunt extrem de dificile, din cauza temperaturilor ridicate, a fumului dens şi a vântului, niciunul dintre salvatorii români nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, precizează IGSU.

Pompierii români intervin la Kapandriti cu toate mijloacele tehnice alocate acestei misiuni: trei maşini de stingere incendii de pădure, o maşină de stingere de mare capacitate şi o cisternă de 30.000 de litri.

Urmărește-ne pe Google News