Operatorul rețelei de distribuție a energiei electrice din Grecia a anunțat marți că incendiul din Alexandroupolis a provocat daune celor două linii principale de tensiune care alimentează, pe sub mare, insula Samothraki, scrie publicația elenă To Vima. Miercuri dimineață, problema nu fusese remediată.
Insula aflată în nordul Mării Egee are o populație de 2.500 de locuitori și este frecventată de turiști, inclusiv români.
„Se depun toate eforturile pentru a transfera cât mai repede posibil generatoare, pentru a restabili alimentarea cu energie electrică a insulei, întreruptă din jurul orei 16:00 astăzi, marți, 22 august 2023, din cauza incendiului devastator din Alexandroupolis”, a precizat marți seară operatorul.
În același timp, echipele operatorului de distribuție așteaptă acceptul pompierilor pentru a începe munca de remediere a avariilor.
Unele sate de pe insulă au, de asemenea, probleme cu apa, în condițiile în care stațiile de pompare nu mai funcționează.
Samothraki a fost ea însăși afectată de un incendiu, marți, potrivit publicației Kathimerini. Miercuri dimineață, pompierii au anunțat că incendiul a fost adus sub control.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia, unde este în continuare risc ridicat de producere a unor incendii de vegetaţie, în mai multe regiuni.
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Elenă că autorităţile elene au anunţat, pentru perioada 22-23 august, menţinerea riscului ridicat de producere a incendiilor de vegetaţie (risc extrem de incendiu – gradul 5), pentru regiunea Attica, Grecia Centrală (regiunile Beotia, Evia, Fokida) şi Peninsula Peloponez (regiunile Corintia şi Argolida).
„Având în vedere faptul că, în ultima perioadă de timp, din cauza condiţiilor meteorologice extreme, pe teritoriul acestei ţări sunt în curs de desfăşurare mai multe incendii de vegetaţie, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să se informeze, înainte de începerea călătoriei, în legătură cu situaţia existentă şi să evite deplasarea în zonele în care există incendii în desfăşurare sau un risc iminent de producere a acestora. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se află într-o zonă în care se manifestă un incendiu să respecte cu stricteţe instrucţiunile autorităţilor locale şi să urmărească în permanenţă sursele oficiale de informare publică”, arată MAE.
Presa elenă scria, miercuri dimineață, că pompierii luptau cu incendiile de la poalele muntelui Parnitha, la nord de Atena, și în special în prefectura Evros, pe două fronturi, în orașul Alexandroupolis și în pădurea Dadia.
Cadavrele carbonizate a 18 persoane, posibil migranți, au fost găsite marți în această pădure, o rută de tranzit pentru migranții din Siria.
Incendii sunt în curs de desfășurare și în alte regiuni ale țării – în Rodopi, Ftiotida, Boeotia.