Decizia autorităților elene vizează „conturile bancare, seifurile, companiile şi orice alte active financiare”, potrivit preşedintelui autorităţii, Haralambos Vourliotis, citat de un membru al aceleiaşi instituţii.

Instituţiile bancare elene şi serviciile de stat competente au fost deja informate de această măsură, potrivit Autorității de luptă împotriva spălării banilor.

Eva Kaili, eurodeputată din 2014, a fost arestată și inculpată oficial pe 11 decembrie, într-o anchetă a unui judecător belgian privind transferuri mari de bani pe care le-ar fi făcut Qatarul cu scopul de a influenţa decizii în cadrul acestei mari instituţii a UE.

În timpul percheziţiilor, în apartamentul din Bruxelles al eurodeputatei au fost găsiţi „saci cu bani”.

Eva Kaili nu a putut beneficia de imunitatea sa parlamentară, deoarece infracţiunea de care este acuzată a fost constatată „în flagrant delict” vineri, a declarat o sursă judiciară pentru AFP.

 
 

Urmărește-ne pe Google News