Autoritățile de la Atena au decis să rechiziționeze serviciile medicilor privați pentru a combate valul pandemic agresiv cu care se confruntă țara.

Măsura anunțată luni vizează 206 doctori cu vârste de sub 60 de ani, care vor fi obligați să lucreze timp de o lună în spitalele publice. Este vorba despre specialiști în patologie, pneumologi și de medici generaliști, potrivit site-ului Greek Reporter.

Într-un anunț dat publicității luni, ministrul sănătății, Vassilis Kikilias, a spus că, în ciuda apelurilor repetate, prin care a cerut serviciile voluntare ale medicilor privați, foarte puține cadre medicale și-au oferit ajutorul.

O purtătoare de cuvânt a guvernului, Aristotelia Peloni, a precizat că doar 61 de medici s-au oferit voluntar să ajute sistemul public.

„A fost ultima măsură posibilă, în contextul planului de urgență pregătit de Ministerul Sănătății, și s-a stabilit că este necesar să mobilizăm medicii privați ca parte a acestui efort major, după ce toate oportunitățile pentru participarea voluntară au fost epuizate”, a spus Peloni.

Grecia se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri de COVID, în ciuda măsurilor restrictive introduse în noiembrie.

În jur de 500 de persoane sunt spitalizate în fiecare zi, 200 dintre ele doar în regiunea Atenei.

Konstantinos Syrigos, director al spitalului Sotiria din Atena, a declarat pentru Euronews că fiecare zi e mai rea decât cea precedentă. „În această dimineață nu mai aveam niciun pat liber la terapie intensivă și luați în calcul faptul că vorbim despre spitalul cu cele mai multe paturi de terapie intensivă din Grecia”, a spus el.

În pofida acestor cifre îngrijorătoare, autoritățile au anunțat o ușoară relaxare a restricțiilor, deschizând frizeriile, saloanele de manichiură și siturile arheologice în aer liber.

Pentru a încerca să țină sub control numărul de îmbolnăviri, guvernul a anunțat totuși că fiecare cetățean va putea fi testat o dată pe săptămână, acasă sau la o farmacie.

Konstantinos Lourantos, președintele Asociației farmaciștilor din Atena, a criticat însă decizia autorităților.

„Să spunem că un om face un test pozitiv în farmacia mea. Ce facem atunci? Persoana și-a scos deja masca, a venit lângă mine, iar eu am stat în fața ei. Locul este acum infectat. Și ce fac cu testul propriu-zis? Unde îl arunc? Au anunțat ceva, fără să se gândească cum va funcționa”, a declarat Lourantos pentru Euronews.

 
 

Urmărește-ne pe Google News