Grecia, dependentă economic de turism, a ridicat majoritatea restricţiilor şi speră să revigoreze măcar parţial vara aceasta industria sa turistică.
În urma unei noi creşteri a numărului de infectări din cauza variantei Delta a COVID, Grecia a impus săptămâna trecută ca lucrătorii nevaccinaţi din restaurante şi turism de pe unele insule turistice principale să se testeze de două ori pe săptămână.
De acum, aceeaşi regulă se va aplica pentru lucrătorii din aceste sectoare din întreaga ţară, a declarat ministrul adjunct pentru protecţia cetăţenilor, Nikos Hardalias, într-o conferință de presă
„Obiectivul este ca ţara noastră să transmită în continuare mesajul că a fost şi rămâne o destinaţie turistică sigură”, a explicat el.
Restricții pe insula Mykonos
Autorităţile din Grecia au interzis de sâmbătă trecută, 17 iulie, muzica în restaurante şi baruri, precum și circulația pe timpul nopții între orele 01:00 – 06:00 pe populara insulă de vacanţă Mykonos, din cauza unui „îngrijorător focar local” de COVID.
Restricţiile au fost anunțate că se vor aplica până luni, 26 iulie.
Hardalias a afirmat că situaţia din Mykonos s-a ameliorat uşor şi că autorităţile vor decide în zilele următoare dacă măsurile vor fi prelungite sau nu.
De asemenea, premierul elen Kyriakos Mitsotakis a anunțat că vaccinarea împotriva COVID-19 devine obligatorie în Grecia pentru îngrijitorii de la căminele de bătrâni şi personalul sanitar din centrele publice şi private.
Guvernul i-a îndemnat și pe profesori să se vaccineze la timp pentru începutul anului şcolar în septembrie.
Grecia a vaccinat în jur de 45% din populaţia de 11 milioane de locuitori.
Joi, Grecia a raportat 2.604 cazuri de infectare şi un bilanţ total de 469.042 de la debutul pandemiei. În jur de 12.875 de persoane au decedat în urma bolii COVID-19.