Furtuna de zăpadă, numită Elpida, a creat mari probleme. Serviciile feroviare şi de transport cu autobuzul din Atena au fost suspendate, iar şoferii care s-au aventurat pe şosele au rămas blocaţi.

„Suntem aici de trei ore”, a declarat Theodoris Petrou, un grec care a rămas blocat cu maşina pe drum. „La început nu era zăpadă, erau doar vreo 2 centimetri pe drum, dar cu trecerea timpului, e din ce în ce mai rău”, a adăugat el.

În acest context, centrele de vaccinare din regiunea Atenei şi de pe insula Evia au fost închise, au anunţat autorităţile sanitare. Totodată, numeroase şcoli au fost și ele închise, iar elevii au trecut la cursuri online.

Transportul în Atena a fost dat peste cap de zăpada abundentă | Foto: EPA

Totodată, compania de transport elenă Aegean Airlines a anulat aproape toate zborurile și a anunțat că se așteaptă ca situația să continue marți, posibil și miercuri.

Autorităţile au îndemnat populaţia să evite călătoriile neesenţiale până marţi seară. Potrivit Serviciului de meteorologie din Grecia, valul de frig va fi persista cel mai probabil până miercuri.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

 
 

Urmărește-ne pe Google News