Guvernul de la Atena, prin purtătoarea de cuvânt Aristotelia Peloni, a anunțat că începând din această lună sunt ridicate restricțiile impuse de pandemie din sectorul vânzărilor cu amănuntul. Urmează, tot în martie, redeschiderea școlilor.

În luna aprilie, Grecia speră să redeschidă terasele, iar în luna mai să redeschidă sectorul turistic, care generează aproximativ 20% din PIB-ul țării.

Decizia finală va depinde de datele privind evoluția situației epidemiologice, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Atena.

În lockdown de trei luni

Grecia se află în lockdown din 7 noiembrie. Lockdown-ul, care urma să se încheie la 8 martie, a fost extins până la 16 martie, însoțit de măsuri mai stricte. Locuitorii nu mai pot ieşi din perimetrul municipalităţii lor nici măcar pentru a face cumpărături sau exerciţii fizice.

Măsura a fost luată întrucât în țara este copleșită de numărul de cazuri cu COVID, iar spitalele publice din Atena sunt supuse unei „presiuni insuportabile” de săptămâni.

De la începutul pandemiei și până acum, Grecia a înregistrat aproape 205.120 de infectări și 6.758 de decese.

 
 

Urmărește-ne pe Google News