În prima zi a operațiunii, marți, 2.031 de refugiați și imigranți au părăsit tabăra, situată la granița Greciei cu Macedonia, și au fost transportați cu autobuze spre ceea ce autoritățile au spus că sunt „tabere mai bune” în altă parte. În tabără au fost mobilizați mai mult de 700 de polițiști, însă nu au fost raportate violențe.
În tabără mai erau prezenți miercuri 6.000 de refugiați. „A fost o noapte calmă ” a declarat Vicky Markolefa, un purtător de cuvânt al grupului „Medici fără frontiere”.
Cu excepția televiziunii de stat, jurnaliștii au fost ținuți la distanță, însă reprezentanții organizațiilor internaționale de ajutor au primit acces să monitorizeze procesul.
Evacuarea de la tabăra Idomeni a năruit visele a mii de refugiați care se aflau aici de câteva luni în speranța că vor reuși să treacă grnaița și să-și continue drumul spre Europe de Vest.
Majoritatea migranţilor blocaţi la Idomeni se îndreptau spre Germania şi alte ţări europene bogate. Refugiații au rămas blocați în Grecia, după ce Macedonia și-a închis granițele, iar Austria a anunțat că introducerea unor controale la frontiere. Ulterior, mai mult țări balcanice au decis să-și închidă granițele.
Peste un milion de refugiați au ajuns în spațiul Uniunii Europene, cu barca din Turcia în Grecia, de la începutul anului trecut, generând cea mai gravă criză din blocul comunitar.
Citește și:
Grecia a început evacuarea taberei de la Idomeni. Mii de imigranți vor fi mutați