Ministrul grec al Sănătăţii, Vassilis Kikilias, a precizat că testarea gratuită va continua pentru persoanele vaccinate. „Aceste măsuri nu sunt punitive. Ele reprezintă datoria noastră faţă de toţi aceia care au trăit cu mare grijă cele 18 luni de pandemie, faţă de cei care şi-au pierdut magazinele, locurile de muncă și care au trebuit să lucreze de acasă pentru a se proteja”, a precizat ministrul elen.
„În contrast cu toamna de anul trecut, în această toamnă oricine poate să se vaccineze”, a declarat ministrul grec al sănătăţii, Vassilis Kikilias. „Vrem să trăim sau să jucăm ruleta rusească cu noul coronavirus?”, a adăugat el.
Noile măsuri, care vor intra în vigoare pe 13 septembrie, nu îi forţează pe rezidenţii eleni să se vaccineze, dar vor pune capăt testării gratuite a populaţiei şi le vor obliga pe persoanele nevaccinate să se testeze o dată sau de două ori pe săptămână, în funcţie de profesiile lor.
Costul testelor rapide, stabilit la 10 euro, reprezintă o sumă destul de mare pentru mulţi dintre locuitorii acestei ţări, grav afectată de criza financiară şi în care salariul mediu este de 1.161 de euro pe lună.
Autorităţile de la Atena au anunţat că 6 milioane de persoane din totalul de 9 milioane de locuitori ai Greciei au primit deja cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, însă ar fi nevoie de încă un milion de persoane vaccinate pentru ca populaţia elenă să dezvolte o imunitate de grup.
Aproximativ 53% din populaţia Greciei a fost vaccinată cu schemă completă împotriva COVID-19. Autorităţile centrale speră să crească acest procent la 70% până la sfârşitul acestei toamne.
Grecia a înregistrat un total de 13.422 de decese asociate maladiei COVID-19 de la raportarea primului caz de infectare cu SARS-CoV-2 pe teritoriul său, în februarie 2020.