Ministrul grec al turismului, Haris Theocharis, a dat asigurări, în timpul unei vizite la Moscova, că Grecia va lua în considerare vaccinul rusesc Sputnik ca fiind echivalent cu cele aprobate în UE.

„Prin urmare, cetățenii ruși vaccinați nu vor avea nicio problemă să vină în Grecia fără a fi supuși unor proceduri de verificare și teste suplimentare”, a declarat Theocharis.

Certificatul verde electronic ce urmează să fie adoptat în curând de Uniunea Europeană nu va recunoaște vaccinurile care nu au fost aprobate de EMA, însă va permite statelor individuale ale blocului comunitar să facă acest lucru la nivel bilateral.

Grecia şi-a redeschis graniţele pentru turism din 16 aprilie, dar cu mai multe condiţii.

Turismul este o componentă esențială a economiei Greciei, generând peste un sfert din PIB-ul acestei țări, iar zeci de mii de persoane lucrează în acest domeniu.

Urmărește-ne pe Google News