Anunțul a fost făcut în urma unor discuții avute astăzi între ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu și omologul său din Grecia, Vasileios Kikilias, şi a ministrului adjunct pentru afaceri externe, Konstantinos Fragkogiannis.

Discuţiile bilaterale au vizat viitorului industriilor turistice din cele două ţări, în procesul de recuperare după efectele pandemiei.

Ministrul Cadariu a transmis că Grecia este un partener economic important și o destinație preferată de români pentru vacanțe, însă numărul turiștilor eleni în țara noastră nu este la fel de mare.

”Consider, însă, că putem dezvolta o colaborare eficientă, astfel încât să creştem aceste fluxuri. Avantajul nostru este că avem o destinaţie deschisă pe toată durata anului şi putem oferi varietate. Mă refer, spre exemplu, la turismul montan, cu tot ceea ce înseamnă peisaje şi condiţii optime pentru practicarea sporturilor de iarnă, la agroturism şi ecoturism (…) dar şi la alte sectoare de nişă, cum ar fi cel cultural sau ecumenic. Nu în ultimul rând, este demn de menţionat şi turismul festivalier”, a transmis ministrul Cadariu, într-un comunicat.

La rândul său, ministrul grec Kikilias, a apreciat intervenţia omologului său şi a subliniat necesitatea consolidării, aprofundării şi extinderii cooperării dintre cele două ţări.

Astfel, oficialul a anunţat că, în perspectiva sezonului estival, statul elen intenţionează să aplice o reducere cât mai mare a măsurilor de securitate sanitară la graniţa de nord, precum şi o plafonare a preţurilor pentru serviciile turistice, dedicată vizitatorilor români.

Totodată, pentru evitarea apariţiei cozilor la intrarea pe teritoriul Greciei, se va suplimenta cu 50% personalul însărcinat cu verificarea actelor.

Pe lângă asta, în semn de mulțumire faţă de pompierii români care au ajutat vara trecută la stingerea incendiilor de vegetaţie, ministrul elen a menţionat că aceştia îşi pot petrece vacanţa în acest an fără costuri în destinaţiile elene.

Anul acesta, Grecia plănuiește să primească turiști de la 1 martie, mai devreme decât în oricare alt an.

 
 

Urmărește-ne pe Google News