Grefierii nu vor mai
intra în sălile de judecată marți, în ziua votului în Plen a
proiectului de lege privind abrogarea pensiei de serviciu. Protestul
reprezintă peste 6000 de membri de sindicat – personal auxiliar de
specialitate din instanțe și parchete, alcătuit din: grefieri,
grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri documentariști,
grefieri statisticieni și specialiști IT – care reprezintă cea mai
numeroasă categorie profesională din sistemul de justiție, se
arată într-un comunicat semnat de reprezentanții a șase sindicate
și Asociația Grefierilor din România.
Reprezentanții
grefierilor urmează a se întâlni marți cu premierul României,
Ludovic Orban. Calendarul protestelor se întinde, gradual, pe două
zile, se arată în comunicat.
„ Luni, 27
ianuarie 2020:
– grefierii
planificați în ședințe de judecată vor participa numai la
judecarea cauzelor urgente și a celor cu arestați, permițând
accesul publicului cu doar 5 minute înainte de intrarea completului
de judecată și nu vor efectua niciun fel de activități specifice
funcției sau alte acte de procedură decât cele pentru soluționarea
cauzelor urgente;
– întreg
personalul va protesta prin întreruperea totală a activității în
intervalul orar 10:00-12:00, timp în care nu va fi efectuat niciun
fel de act de procedură sau activitate specifică funcției fiecărui
salariat în parte.
Marți, 28 ianuarie
2020:
– grefierii
planificați în ședințe de judecată vor participa numai la
judecarea cauzelor urgente și a celor cu arestați, permițând
accesul publicului cu doar 5 minute înainte de intrarea completului
de judecată și nu vor efectua niciun fel de activități specifice
funcției sau alte acte de procedură decât cele pentru soluționarea
cauzelor urgente;
– întreg personalul
va protesta prin întreruperea totală a activității pe tot
parcursul zilei – ziua votului în Plen a proiectului de lege
privind abrogarea pensiei de serviciu.”
Sindicaliștii arată
că formele ulterioare de protest, în cazul adoptării modificărilor
legislative de către Parlament, vor fi stabilite la nivelul
conducerii Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL.