Aflat pe lista celor mai căutați români, Gregorian Bivolaru, lider al Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) a ajuns pe mâna poliției după 12 ani de căutări, în Franța. Condamnat definitiv la șase ani de închisoare cu executare pentru act sexual cu un minor, cel supranumit ”Guru” de către adepții săi va fi adus zilele următoare în România. În trecut, acest personaj controversat a mai fost condamnat într-un dosar de trafic de persoane, doar că până să-l prindă autoritățile fapta i s-a prescris. Mai mult decât atât, Bivolaru a fugit în Suedia unde a cerut azil politic, iar ulterior și-a schimbat și numele în Magnus Aurolsson.
În ultima vreme au apărut tot mai multe informații care spuneau despre liderul MISA că s-ar ascunde de fapt în Franța, iar o echipă de jurnaliști finlandezi (n.r. Bivolaru avea adepți foarte mulți în Finlanda) a realizat o anchetă după ce au primit informații că acesta se ascunde în Paris. Știind slăbiciunea lui Bivolaru pentru sex, jurnaliștii au mers inclusiv prin sex shop-urile din capitala Franței, iar vânzătorii l-au recunoscut. După această investigație a jurnaliștilor, poliția și-a intesificat cercetările.
Gregorian Bivolaru urmează să fie adus în România pentru a-și executa pedeapsa.
Citește și:
- Gregorian Bivolaru a fost prins în Franța! Liderul MISA era căutat din 2004
- Ce a îmbătrânit! Cum arată Gregorian Bivolaru, după 8 ani în care a stat „ascuns”
- Gregorian Bivolaru și încă un român, pe lista celor mai căutați infractori din Europa
- Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, atentează la buzunarul lui Cătălin Măruţă
- Liderul MISA se simte nedreptățit | Guru Bivolaru se războiește din nou cu statul român | EXCLUSIV
- Grig Bivolaru produce 4.000.000 €/an fără să mişte un deget!
- URMĂRIT INTERNAŢIONAL, GREGORIAN BIVOLARU ţine „conferinţe surpriză” pentru yoghini la un post TV online!
- «Toate femeile îi sărutau picioarele». Bivolaru şi-a făcut o nouă MISA la Paris!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro