Mai exact, potrivit portalului instanțelor din România, Cornel Albu, fost Costea, a cerut anularea liberării condiționate pentru Gregorian Bivolaru. Solicitarea acestuia a fost respinsă vineri de magistrații Tribunalului București, pe motiv că petentul nu avea calitatea să ceară acest lucru în instanță.

Procedura judiciară a fost deschisă împotriva liderului MISA de un fost colaborator care l-a acuzat de-a lungul anilor de diferite abuzuri și chiar trafic de persoane. Este de precizat că în acest caz, sunt acuzații care nu au fost probate de anchetatori, relatează Știrile ProTV.

Gregorian Bivolaru a fost eliberat condiționat în septembrie 2017 și a părăsit Penitenciarul Bistrița, fără să mai apară în public până în prezent.

El nu terminase de executat pedeapsa de
6 ani de închisoare pronunțată de instanța supremă în 2013,
pentru relații sexuale cu un minor.

Însă, dacă în România nu mai este
niciun pericol pentru Bivolaru, nu se poate spune același lucru
despre Finlanda, care l-a dat în urmărire pe fostul inițiator al
MISA, acesta figurând pe lista „most wanted” a Interpol. Pentru
moment, Bivolaru nu a fost găsit.

Autoritățile finlandeze cer arestarea
lui într-un dosar cu acuzații de trafic de persoane în formă
agravată, dar și abuzuri sexuale, acuzații ce i-ar fi fost aduse
de foști cursanți sau apropiați. Cel puțin în România, acuzele
de acest gen au fost respinse categoric de Gregorian Bivolaru, acesta
pretinzând că de fiecare dată ar fi victima unor interese
politice.

Înainte să fie extrădat în România,
Bivolaru a avut statutul de azilant politic în Suedia, a stat și în
Franța, unde a fost arestat și adus în cătușe în țară, unde
și-a executat parțial pedeapsa.

Urmărește-ne pe Google News