Ce înseamnă regim închis
Regimul închis se aplică, iniţial, condamnaţilor la pedeapse mai mari de 3 ani, dar care nu depăşesc 13 ani.
Deţinuţii sunt cazaţi, de regulă, în comun, prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moralreligioase, instruire şcolară şi formare profesională, în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază şi supraveghere.
Dacă vor şi dacă şeful puşcăriei e de acord, ei pot lucra şi “afară”, însă tot timpul sub paza unor gardieni înarmaţi.
Ce pedepse au primit şi câţi bani trebuie să dea înapoi condamnaţii