Grenadele date comandantului șef adjunct al Forțelor Armate ale Ucrainei, Ghenadi Ciastiakov au fost incluse în „setul cadou” primit de la colegul lui, colonelul Timcenko. Ofițerul a depus deja mărturie, spunând că a decis singur să facă acest cadou, punând o sticlă de whisky Black Label și șase grenade într-o cutie de lemn. Acest lucru a fost confirmat și de trei martori în fața cărora Timcenko i-a dat cadoul maiorului Ciastiakov.
„Chiar i-am spus lui Ciastiakov: Este greu să te surprind, așa că îți dau grenade de luptă și o sticlă de whisky bun”, a declarat colonelul în fața anchetatorilor. Sursa citată scrie că Ciastiakov și-a luat apoi copiii de la școală și au mers acasă, unde a început să despacheteze cadourile. „El a crezut că în cutie nu erau grenade militare, ci pahare de forma unei grenade”, au declarat surse pentru NV.
Ministrul afacerilor interne din Ucraina, Igor Klimenko, a spus că, din cauza faptului că tragedia din Ciaika a generat o mulțime de supoziții și știri false, e nevoit să ofere versiunea principală a poliției.
„Raportul oficial spune că, urmare a acțiunilor de investigație desfășurate cu prioritate, a fost posibil să se afle primele circumstanțe ale tragediei. Astăzi a fost ziua de naștere a defunctului maior Ciastiakov. S-a întors acasă de la serviciu cu cadouri de la colegi, pe care a început să le arate familiei. A scos o cutie cadou cu grenade înăuntru și a început să-i demonstreze fiului său cum funcționează. Acestea erau grenade noi în stil occidental. Mai întâi, fiul a luat muniția în mâini și a început să răsucească inelul. Apoi, militarul a luat grenada de la copil și a scos inelul, provocând o explozie tragică”, a declarat Klimenko, citat de portalul ucrainean de știri Focus.
În momentul exploziei fiul de 13 ani al lui Genadi Ciastiakov, Gleb, a fost rănit grav, la față. Fiica sa, Polina, care se afla și ea acasă în momentul exploziei, nu a fost rănită, nici soția maiorului.
Pe 6 noiembrie, Valeri Zalujnîi a confirmat moartea adjunctului său, care era tatăl a patru copii.