UPDATE ora 12.50: Ministerul Apărării a confirmat incidentul și faptul că 9 militari au fost răniți.
„În jurul orei 10.15, în Poligonul Crasna, din județul Sălaj, a avut loc un incident pe timpul executării unei ședințe specifice de aruncare a grenadei, în urma căruia un militar din cadrul Batalionului 315 Artilerie Simion Bărnuțiu, din Șimleul Silvaniei, a suferit o rană gravă la picior, fiind transportat în stare stabilă cu un elicopter SMURD la Spitalul Județean de Urgență Zalău.
Potrivit MApN, personalul medical prezent la instruire a acordat primul ajutor și altor opt militari aflați în lângă locul exploziei. „Ulterior, cei opt militari au fost transportați cu ambulanțe la același spital, pentru evaluare și acordarea îngrijirilor medicale”, a precizat Ministerul.
Știrea inițială: Cele 9 persoane rănite au fost evaluate și transportate la UPU SMURD Zalău. Din primele informații, incidentul s-a produs în jurul orei 10.00, iar răniții au fost transportați conștienți la spital.
„S-a primit un apel la numărul 112. Pompierii ajunși la fața locului au identificat 9 persoane rănite. Am intervenit cu 3 ambulanțe, o autospecială de transport victime multiple și a fost solicitat și elicopterul SMURD”, au spus reprezentanții ISU Sălaj pentru Libertatea.
Ziarul a contactat și Ministerul Apărării Naționale pentru un punct de vedere, dar instituția urmează să transmită un comunicat de presă.