„Azi, îmi termin liceul, ceea ce înseamnă că nu voi mai fi în măsură să fac grevă la şcoală (în lupta împotriva modificărilor climatice). Aceasta este, aşadar, ultima mea grevă la şcoală”, a anunțat Greta Thunberg, într-un mesaj postat pe Twitter.

Când avea 15 ani, ea a început să lipsească de la şcoală în zilele de vineri pentru a protesta în faţa Parlamentului Suediei şi pentru a cere Guvernului de la Stockholm să ia măsuri rapide în vederea scăderii emisiilor de carbon.

Campania ei a stat la baza apariţiei unei mişcări de protest, devenită globală şi care a inspirat milioane de oameni.

La doar 16 ani, Thunberg a reușit să pornească o adevărată mișcare la nivel internațional pe tema schimbării climatice.

Adolescenta a ținut, pe 23 septembrie 2019, un discurs memorabil în cadrul summitului ONU, prin care a criticat atitudinea liderilor mondiali în ceea ce privește măsurile pentru pericolul pe care schimbarea climatică îl reprezintă.

Până la declanșarea epidemiei de coronavirus, tânăra suedeză a străbătut în lung şi în lat întreaga planetă pentru a cere autorităţilor să adopte măsuri urgente pentru limitarea efectelor provocate de schimbările climatice. Ulterior, a revenit la școală, pentru a termina colegiul.

Iniţiatoare a mişcării „Fridays for Future”, ea intenţionează însă să participe la alte forme de protest vinerea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News