Potrivit acestui anunț, sindicaliștii și autorităților au ajuns la un acord care prevede și semnarea contractului colectiv de muncă începând cu data de 30 noiembrie 2023. „Prin urmare, greva anunțată de FNFMCV, afiliată la Blocul Național Sindical, nu va avea mai avea loc”, a transmis BNS.

Anterior, sindicaliștii au precizat că, în urma negocierilor, s-a stabilit că Guvernul va aproba în ședința din 29 noiembrie un Memorandum care să excepteze CFR de la aplicarea prevederilor Legii care limitează salarizarea angajaților companiei.

Zilele trecute, adoptarea acestui memorandum a fost confirmată și de ministrul transporturilor Sorin Grindeanu.

„Eu vă spun că miercuri (nr. astăzi), probabil că miercuri va fi o şedinţă de Guvern, în care, cum e şi normal, vom promova noi, ca minister,  un memorandum legat nu doar de CFR, ci şi de metrou şi nu doar, mai sunt şi pe alte companii, care să ajute la semnarea acelui CCM de care spune sindicatul, şi care e absolut necesar, că nu e o chestiune care să fie inventată de sindicat”, a spus Grindeanu.

El a precizat că acesta va fi al doilea memorandum, după ce Guvernul a mai aprobat unul, legat de tichetele de masă şi de ajutoarele sociale pentru CFR și Metrorex.

Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ
Recomandări
Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoaneare are, în total, 22.000 de membri, dintre care 9.000 sunt angajați ai CFR Infrastructură.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (7)

chiruleonard 30.11.2023, 19:24

Foarte bine ca s-a ajuns la o intelegere.

Iulix10 30.11.2023, 06:15

O sa primeasca mai multi bani pe care nu ii merita.

Nicoleta1807 29.11.2023, 21:43

Asta este foarte bine sa evite greva și sa ajungă la o înțelegere!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.