Aproximativ 2.000 de angajaţi au încetat lucrul la ora 5.00, ora României, până marți la ora 06.00, pentru nu mai puțin de 25 de ore. Aceştia solicită majorarea salariului de la 11 la 12 euro pe oră.

Un purtător de cuvânt al celor două aeroporturi din capitala Germaniei a precizat că aproximativ 448 de zboruri vor fi anulate în cazul aeroportului Tegel și alte 194 de zboruri în cazul aeroportului Schoenefeld.
„Cerem tuturor pasagerilor să verifice cu compania lor aeriană, situația zborului lor, înainte de a începe călătoria”, se arată într-un comunicat de presă publicat pe pagina de Internet a companiei care deține cele două aeroporturi din Berlin.
Vineri, o mișcare similară de protest a personalului la sol, care se ocupă cu verificarea pasagerilor, încărcarea și descărcarea avionului și dirijarea aeronavelor pe pistă, a afectat mii de pasageri, fiind anulate aproape 700 de zboruri. Astfel, au fost anulate 455 de zboruri la Tegel și 204 la Schoenefeld, iar companiile aeriene afectate au fost Air Berlin, Lufthansa, easyJet și Ryanair.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Știrileprotv.ro
Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Ce a postat Dana Budeanu, după înmormântarea fostei sale soacre, Delia Budeanu. Florile pe care i le-a dus au o semnificație neașteptată
Viva.ro

Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
Libertateapentrufemei.ro
Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
Netflix, decizia pe care nu o vrea niciun român. Când vor fi introduse abonamente cu reclame și în România
FANATIK.RO

Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
GSP.RO

Ce să pui în murături ca să nu se înmoaie și să rămână crocante. Un bucătar a dezvăluit secretul pe care toate gospodinele trebuie să-l știe

Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Unica.ro

3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Financiarul.ro
3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Observatornews.ro
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI