UPDATE: Sindicaliștii nu renunță însă la greva generală din 21 noiembrie, potrivit unor surse din cadrul USLM, citate de Știrile ProTv. Astfel, sindicatele vor face grevă, deși Tribunalul București a decis că greva de avertisment declanșată de Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM), în data de 15 noiembrie, este nelegală, ceea ce ar face ca și această acțiune să fie nelegală.


Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment declanşată de Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) în data de 15.11.2018, pe motiv că USLM nu a respectat Legea dialogului social, informează luni Metrorex.

„Instanţa constată nelegalitatea declarării şi declanşării grevei de avertisment în data de 15.11.2018, între orele 4.00-6.00, la nivel de Metrorex SA. Conducerea Metrorex îşi manifestă disponibilitatea pentru continuarea negocierilor, conform Legii dialogului social şi face apel la angajaţii săi să ia în considerare că asigurarea transportului călătorilor la timp şi în siguranţă este prioritară”, subliniază Metrorex.

Potrivit legii, sindicaliștii Metrorex sunt nevoiți să organizeze o nouă grevă de avertisment pentru a declanșa greva generală. În plus, între aceste două greve de avertisment trebuie să existe un interval de timp de minimum 48 de ore.

Cu toate acestea, sindicaliștii pot în continuare să declanșeze greva generală, în ciuda deciziei instanței, cu privire la greva de avertisment. În acest caz, greva generală ar putea fi declarată ilegală de la bun început. 

Angajaţii Metrorex au anunţat săptămâna trecută că vor intra în grevă generală pe perioadă nedeterminată începând de miercuri, 21 noiembrie, între orele 4:00 – 16:00.

Măsura a fost anunțată, după ce mai multe negocieri cu Ministerul Transporturilor au eșuat. Sindicaliștii Metrorex  sunt nemulțumiți de blocarea negocierilor pentru noul contract colectiv de muncă, în care cereau majorări salariale de peste 40%.


Citește și:

EXCLUSIV/ Face legea-n două locuri! Numărul doi din sindicatul Metrorex e reprezentantul PSD în companiile municipale înființate de Gabriela Firea

Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News