12 iun. 2023 - Acum 2 ani
12-06-2023

Ordonanța de urgență cu majorările salariale, publicată în Monitorul Oficial

Ordonanța de urgență 57/2023, cu majorările salariale pentru profesori aprobată luni la prânz de Guvern, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Textul ordonanței de urgență, mai jos:

12 iun. 2023 - Acum 2 ani
12-06-2023

Lider sindical din Educație: Politicienii care îndrăznesc să încalce ceea ce și-au asumat se sinucid politic

Liderii federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar, Simion Hăncescu și Marius Nistor, au declarat luni, într-o conferință de presă de după anunțul privind suspendarea grevei generale din Educație că dacă prevederile din ourdonanța de urgență adoptată astăzi de Guvern nu se vor regăsi în noua lege a salarizării, greva se va relua la începutul noului an școlar.

„Am plecat la negocierile cu Guvernul având la bază o listă de revendicări, cele mai importante fiind să obținem o majorare salarială care să acopere rata inflației pentru 2023 și să se elaboreze un act nomativ prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu salariul mediu brut pe economie. (…)

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Astăzi în Guvern s-a dat OUG în care este articol distinct că acest principiu este agreat și de la 1 ianuarie 2024, salariile vor fi majorate cu 50%, adică 50% din diferența dintre salariul care va fi în grila salarizare și cele din 31 decembrie 2023”, a declarat Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

„Obligatoriu trebuie să intre în corpul legii acest procent – 50% să fie majorarea de la 1 ianuarie 2024. Dacă acest lucru nu se respectă, înseamnă că cei din această clasă politică sunt complet neserioși și și-au bătut joc de noi”, a adăugat Hăncescu.

La rândul său, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a subliniat că „acțiunea se poate relua în momentul în care angajamentele asumate prin acte normative nu vor fi respectate”.

„În momentul în care constatăm că proiectul de lege unitară de salarizare nu conține acea grilă cu reperele dela stabilite prin OUG promovată de Guvern, acțiunea se reia. Exact la începutul anului școlar”, a spus Nistor, insistând că „politicienii care îndrăznesc să încalce ceea ce și-au asumat în acest act normativ se sinucid politic. Anul 2024 este an electoral, vom fi cu ochii pe ei”.

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului
Recomandări
Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului
12 iun. 2023 - Acum 2 ani
12-06-2023

Ligia Deca: Odată cu anunțarea suspendării mișcării de protest, cadrele didactice se întorc în școli

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat luni, la finalul ședinței de Guvern, că prin suspendarea grevei generale din învățământ „cadrele didactice se întorc în școli și procesele educaționale revin la normal”.

Deca a vorbit despre „o victorie a tuturor celor care au susținut educația” și a prezentat conținutul celor două ordonanțe de urgență adoptate de Guvern care, spune ministrul, „oferă garanțiile solicitate de cadrele didactice pentru a avea încredere că rolul lor va fi recunoascut atât prin legea salarizării unitare, cât și prin reformele ce survin în contextul adoptării de către Parlament a noilor legi ale Educației”.

„Prima OUG se referă la creșterile salariale care, pe medie, sunt peste 25%. Prin mecanismul pe care OUG îl pune în practică, vorbim despre creșteri procentuale mai mari pentru debutanți. O a doua chestiune se referă la garanțiile conform cărora viitorea legii a salarizării va avea ca bază salariul debutanului sau al asistentului universitar, plecând de la salariul mediu brut pe economie”, a precizat Ligia Deca.

De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar
Recomandări
De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

„Tot astăzi a fost adoptată OUG privind acordarea de prime pentru cariera didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar și pentru persoanlul nedidactic”, a mai spus Ligia Deca.

Potrivit ministrului, prima de cariera didactică este, pentru personalul didactic și didactic auxiliar, în valoare de 1.500 de lei net, din care aproximativ 30% sunt sumă forfetară, „adică la dispoziția cadrului didactic sau didactic auxiliar”, iar restul de 70% „pot fi folosiți pentru cursuri de pregătire profesională, echipamente IT, cărți de specialitate și alte categorii de cheltuieli care sprijină calitatea în învățământ”.

Pentru personalul nedidactic prima este în valoare de 500 de lei pe an.

Primele se acordă într-o singură tranșă pe an, în luna octombrie, începând din 2023, până în 2027, „sursa fiind fondurile europene”.

„Bugetul măsurii de susținere, în această ordonanță de urgență, vizavi de prime a fost stabilit la peste 2,1 miliarde de lei pe o perioadă de cinci ani. Bugetul anual este în jur de 400 de milioane de lei”, a mai precizat Ligia Deca.

„Astăzi s-au majortat grilele salariale pentru personalul didactic și didactic auxiliar cu suma de 1.300 de lei brut, ce reprezintă, în medie, puțin peste 25%. S-au cuprins în această ordonanță și amendamentele din OUG 53 (cea din 1 iunie care prevedea o creștere de 1000 de lei brut – n.r.), care, odată cu apariția cestei ordonanțe care va fi publicată astăzi în Monitorul Oficial, va fi abrogată, păstrându-se de acolo toate amendamentele sindicatelor”, a anunțat și ministrul Muncii, Marius Budăi.

12 iun. 2023 - Acum 2 ani
12-06-2023

Ce spun sindicaliștii de la Iași despre suspendarea grevei din Educație

Greva din Educație se suspendă, nu se încheie, subliniază Laviniu Lăcustă, președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ, filiala Iași, precizând că suspendarea depinde de măsura în care în Ordonanța de Urgență publicată luni, 12 iunie, vor fi cuprinse măsurile promise sindicaliștilor.

„Din punctul nostru de vedere greva nu s-a încheiat, vorbim de o suspendare condiționată a acesteia în contextul în care Guvernul României și-a luat angajamentul că astăzi, repet, astăzi, va publica în Monitorul Oficial acea ordonanță care cuprinde ultimele adăugiri făcute de către primul ministru. De această dată, introduse fiind direct în OUG, înseamnă că evident au efect juridic. În urma discuțiilor avute la nivel central, al celor două federații, dar și la nivel local, s-a decis ca această grevă să fie doar suspendată, condiționat de apariția în Monitorul Oficial a celor două prevederi. Dacă nu va apărea exact cu acești termeni, greva va continua”, a declarat Laviniu Lăcustă.

Mai multe detalii: Reacția sindicaliștilor de la Iași despre oprirea protestelor profesorilor: „Greva nu s-a încheiat, vorbim de o suspendare condiționată. Așteptăm OUG de astăzi”

12 iun. 2023 - Acum 2 ani
12-06-2023

Nicolae Ciucă: Am considerat că e absolut necesar să încheiem acest conflict de muncă

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat în debutul ședinței de Guvern după ce Executivul va primi răspunsul scris de la sindicate conform căruia cadrele didactice se vor întoarce la ore, va aproba ordonanța de urgență cu „elementele de conținut așa cum au fost ele agreate cu sindicatele”.

„În atâția ani s-au strâns o serie întreagă de neajunsuri, de probleme care trebuie rezolvate. În deplină responsabilitate a liderilor coaliției, a Guvernului și în deplin dialog cu sindicatele, cu reprezentanții profesorilor, părinților și elevilor am considerat că e absolut necesar să încheiem acest conflict de muncă și să asigurăm soluția prin care să putem să încheiem acest an școlar, să se deruleze Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat”, a declarat Nicolae Ciucă.

„Vom adopta ordonanța de urgență – sunt două OUG pentru că una vizează asigurarea creșterilor salariale de la bugetul de stat și alocarea fondurilor necesare pentru formarea profesională, bani care vor fi pe liniile de finanțare europeană”, a mai precizat premierul.

12 iun. 2023 - Acum 2 ani
12-06-2023

Greva generală din Educație se suspendă

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au anunțat luni, printr-un comunicat comun că, „în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale”.

Potrivit comunicatului, suspendarea grevei este condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a:

– principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;

– acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.

Reprezentanții sindicatelor din învățământ precizează că dacă „în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”.

12 iun. 2023 - Acum 2 ani
12-06-2023

Răspunsul sindicatelor este în continuare așteptat

Răspunsul sindicaliștilor cu privire la oferta făcută de Guvern este așteptat în continuare, deși inițial, aceștia au anunțat că vor anunța decizia luni, la ora 10.00. Hotărârea va fi luată după consultarea reprezentanților din teritoriu ale sindicatelor. Greva din Educație a intrat astăzi în a patra săptămână.

Ședința de Guvern este programată la ora 11.30, potrivit agendei premierului. În ședință ar urma să se aprobe Ordonanța de Urgență cu noile propuneri ale Executivului.

***

Știre ințială: Propunerea Executivului presupune o majorare a salariilor cu 25%, un bonus de 1.500 de lei net anual pentru personalul didactic și didactic auxiliar și 500 de lei net pentru personalul nedidactic, până în 2027, și 50% – prima tranșă din noua grilă de salarizare de la 1 ianuarie 2024.

La finalul săptămânii trecute, reprezentanții sindicatelor au anunțat că vor veni cu un răspuns pentru Guvern, luni, la ora 10.00.

„Colegii vor să vadă proiectul actului normativ. Ne vom pronunța mâine (luni – n.r.) la ora 10.00. Una dintre cerințele noastre încă nu a fost îndeplinită. Vom transmite Guvernului decizia noastră după ce colegii noștri intră posesia conținutului actului normativ”, a declarat Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educație Spiru Haret.

Profesorii cer ca majorările salariale prin noua grilă din legea salarizării să intre toate în vigoare de la începutul anului viitor, însă Guvernul a anunțat că acestea se vor face în două tranșe, în ianuarie 2024 și în ianuarie 2025, a mai menționat liderul sindical.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că după răspunsul cadrelor didactice, Executivul se va reuni într-o ședință pentru a aproba măsurile.

Între timp, până la decizia cadrelor didactice privind noua ofertă a Guvernului, greva generală continuă.

Ministrul educației, Ligia Deca, a vorbit duminică, la finalul ședinței de Guvern, despre unele „semnale pozitive” care indică posibilitatea ca greva să se încheie însă astăzi.

În contextul grevei generale, Guvernul a adoptat duminică o Ordonanță de Urgență prin care probele de la Bacalaureat de evaluare a competențelor se echivalează cu notele din timpul liceului, Evaluarea Națională de la finalul clasei a VI-a nu se mai susține, iar concursul de titularizare va include doar o probă scrisă, fără inspecția de la clasă. OUG a fost publicată în Monitorul Oficial.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (31)

VolodimirZelenski   •   12.06.2023, 23:19

@andrei.v.c: fă și tu meditații, în loc să te plângi. A, da: nu poți.

    andrei.v.c   •   13.06.2023, 16:48

    VolodimirZelenski   •  12.06.2023, 23:19

    @andrei.v.c: fă și tu meditații, în loc să te plângi. A, da: nu poți.

    aia era, daca altii dau meditatii da si tu, daca altii fura fura si tu, daca altii omoara omoara si tu. foarte inteligent haha

CezarAlexandru   •   12.06.2023, 20:53

Cred că profesorii nu sunt mai buni sau mai răi fata de ceilalți salariați bugetari, in media țării. Să ne amintim de aroganții și lacomii de medici, incompetenții și privilegiații de polițiști/militari, odihnitii de funcționari, corupții de primari, zeii din magistratură, scutiții de taxe din IT etc. Și totuși ceilalți au primit TOTI creșteri, privilegii, pensionari in floarea vârstei etc. S-au risipit banii peste tot unde au vrut dragii noștri conducatori. Acum, când au cerut și ei ceva ( câștigau cât vânzătorii din Lidl), fiind multi și cu impact mare asupra bugetului, le-au sărit toți în cap. Că de ce au făcut greva acum (vroiați poate in vacanta sau noaptea?), ca nu se gândesc la copii (nu se gândesc părinții destul, profesorii încă se gândesc), că nu accepta batjocura, că pe șantiere se muncește mai mult (e același lucru? hai sa lucram toți în servicii și să aducem muncitori din Sri Lanka, ce va împiedica, luați voi locul profesorilor dacă e așa simplu). Multi cred că orele de la catedra înseamnă tot și ai scăpat. Ar trebui plătiți diferențiat, in sensul că aș da mai mult celor din învățământul primar și preșcolar, acolo e BATAIA de CAP. Că părinții au alte preocupări și așteaptă să învețe copiii munca și bunul simt la școală, nu acasă prin exemplul părinților. Desigur, nu generalizam. Pentru alte probeme, programa, infrastructura etc decizia este POLITICA, nu a profesorilor, dar daca vrem votanți mai buni ai implicit conducători mai buni, avem nevoie de EDUCATIE.

user_   •   12.06.2023, 14:03

Este normal sa aiba salarii decente. Asa cum este normal ca orice alt angajat, indiferent ca este la stat sau la privat sa aiba un minim pentru a putea supravietui, pentru a-si putea intemeia o familie. Suntem membru in UE , sunt tari care au salariul minim peste 1000 euro, la noi inca se ofera pentru munci calificate 5-600 euro. Au plecat treisferturi din forta de munca calificata. Asta nu intereseaza pe nimeni? In pandemie, timp de 2 ani, in unele institutii de invatamant, mai ales gradinite, se trimitea un link ....si cam asta era ziua de munca.Pe aceia/acelea i-a intrebat cineva de... sanatate? Dar cei care fac after si meditatii cu proprii lor elevi iar inspectoratul spune ca....nu e treaba lor ce fac profesorii in timpul liber? De copiii, multi, care au la absolvirea clasei a 8 medii peste 9 iar la evaluare iau cel mult 7? De multitudinea de auxiliare care trebuiesc cumparate de parinti in procesul educational pe motiv ca manualele scolare nu sunt bune? Si ar mai fi multe probleme, cu siguranta le simt toti parintii pe pielea si mai ales buzunarul lor. Probabil cei care vor sa schimbe cu adevarat ceva dintre profesorii bineintentionati nu sunt lasati de cei care manipuleaza tot acest sistem transformat intr-o megaafacere.

    Rahan5   •   12.06.2023, 14:43

    Catre @user. Vorbesti aiureli! : ,,...... sunt tari care au salariul minim peste 1000 euro, la noi inca se ofera pentru munci calificate 5-600 euro"._. Profesorii ar trebuii platiti LA ORA plus Concediu Platit de Stat de vreo 3 saptamani pe an si NU de vreo 3 luni si jumatate de vacante !. Daca se face asa socoteala ar reiesii un cu totul alt salariu / ora (1 luna de munca normala are 40 ore / saptamana x 4 saptamani = 160 ore) + diferenta de 2 zile pana la 30 de zile (1 luna intreaga)= 2 x 8 =16 ore._. Adica un total de 176 ore lucratoare /luna.

      VolodimirZelenski   •   12.06.2023, 16:57

      Pentru limba romana, apasati tasta 1.

      Rahan5   •   12.06.2023, 15:39

      Rahan5   •  12.06.2023, 14:43

      Catre @user. Vorbesti aiureli! : ,,...... sunt tari care au salariul minim peste 1000 euro, la noi inca se ofera pentru munci calificate 5-600 euro"._. Profesorii ar trebuii platiti LA ORA plus Concediu Platit de Stat de vreo 3 saptamani pe an si NU de vreo 3 luni si jumatate de vacante !. Daca se face asa socoteala ar reiesii un cu totul alt salariu / ora (1 luna de munca normala are 40 ore / saptamana x 4 saptamani = 160 ore) + diferenta de 2 zile pana la 30 de zile (1 luna intreaga)= 2 x 8 =16 ore._. Adica un total de 176 ore lucratoare /luna.

      Se tot aude informatia ca majoritatea Cadrelor Didactice au in realitate vreo 18 ore / saptamana . Adica vin 4 zile / saptamana x 4 ore = 16 ore + (si in 2 din zilele sapamanii vin cate 5 ore in loc de 4 ore ) adica un total de 18 ore / saptamana._. Adica 18 ore x 4 saptamani = 72 de ore / 28 de zile + inca vreo 2 zile pana la 30 de zile ale lunii (1 zi de 4 ore si 1 zi de 5 ore = vreo 9 ore). Adica in total 72 de ore + 9 ore = 81 ore lucratoare / luna ! .............. in loc de 176 de ore /luna cat ar fi normal . Adica lucreaza (in lunile lucratoare) mai putin de jumatate cat lucreaza muncitorii pe santiere ! . Iar muncitorii pe santier au vreo 2-3 sepatamani de vacante platite pe an!, si nu 3 luni jumate de vacante / an !.

    andrei.v.c   •   12.06.2023, 14:22

    user_   •  12.06.2023, 14:03

    Este normal sa aiba salarii decente. Asa cum este normal ca orice alt angajat, indiferent ca este la stat sau la privat sa aiba un minim pentru a putea supravietui, pentru a-si putea intemeia o familie. Suntem membru in UE , sunt tari care au salariul minim peste 1000 euro, la noi inca se ofera pentru munci calificate 5-600 euro. Au plecat treisferturi din forta de munca calificata. Asta nu intereseaza pe nimeni? In pandemie, timp de 2 ani, in unele institutii de invatamant, mai ales gradinite, se trimitea un link ....si cam asta era ziua de munca.Pe aceia/acelea i-a intrebat cineva de... sanatate? Dar cei care fac after si meditatii cu proprii lor elevi iar inspectoratul spune ca....nu e treaba lor ce fac profesorii in timpul liber? De copiii, multi, care au la absolvirea clasei a 8 medii peste 9 iar la evaluare iau cel mult 7? De multitudinea de auxiliare care trebuiesc cumparate de parinti in procesul educational pe motiv ca manualele scolare nu sunt bune? Si ar mai fi multe probleme, cu siguranta le simt toti parintii pe pielea si mai ales buzunarul lor. Probabil cei care vor sa schimbe cu adevarat ceva dintre profesorii bineintentionati nu sunt lasati de cei care manipuleaza tot acest sistem transformat intr-o megaafacere.

    80% din profesori ar zbura din sistem daca s-ar da teste serioase și s-ar face evaluări psihologice.

      VolodimirZelenski   •   12.06.2023, 16:58

      andrei.v.c   •  12.06.2023, 14:22

      80% din profesori ar zbura din sistem daca s-ar da teste serioase și s-ar face evaluări psihologice.

      Defineste "test serios".

        andrei.v.c   •   12.06.2023, 19:11

        VolodimirZelenski   •  12.06.2023, 16:58

        Defineste "test serios".

        vad ca esti obraznic. testele de titularizare. teste periodice din materia pe care o predau. teste despre materia pe care o predau actualizata. un profesor de istorie care a terminat masterul de istorie in 1990 cred ca are o cu totul alta versiune a istoriei decat cineva care a terminat masterul in 2020.

          VolodimirZelenski   •   12.06.2023, 23:16

          andrei.v.c   •  12.06.2023, 19:11

          vad ca esti obraznic. testele de titularizare. teste periodice din materia pe care o predau. teste despre materia pe care o predau actualizata. un profesor de istorie care a terminat masterul de istorie in 1990 cred ca are o cu totul alta versiune a istoriei decat cineva care a terminat masterul in 2020.

          Istoria e aceeași tot timpul. Hai să dăm teste la teste. Nu merge.

Vezi toate comentariile (31)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI