UPDATE ora 22.00: Guvernul a venit cu o nouă ofertă pentru profesori. Este vorba despre 2.000 de lei, sumă netă, pe care cadrele didactice o vor primi în două luni, iunie și octombrie.
„Am primit o ofertă mai bună. Practic, măsurile pe termen scurt de tranziție, acel element numit susținere pentru cariera didactică în educaţie, s-a îmbogățit din punct de vedere financiar cu aproape 1.500 de lei. Adică 2.000 de lei pentru prima parte pe 5 iunie, pe care îi poate folosi salariatul unde dorește, şi a doua parte încă 2.000 ca primă pentru dezvoltarea carierei”, a spus Anton Hadăr, liderul Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, la Antena 3.
„Asta înseamnă în bani 571 de lei pe lună până la apariţia noi legi a educației. Însă problema spinoasă este legea salarizării pe anul viitor”, a adăugat acesta.
UPDATE ora 16.00: Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunțat că nu va exista niciun elev fără situaţie încheiată şi fără posibilitatea să dea examenele, dacă se află în clasa a VIII-a sau a XII-a.
„Există soluţii, în cazul în care această perioadă se prelungeşte. Vom prelungi şi noi anul şcolar. Nu există varianta în care să nu finalizăm în condiţii bune anul şcolar, să nu se încheie mediile, să nu se desfăşoare examenele naţionale. Toate se vor desfăşura, chiar dacă asta înseamnă prelungirea anului şcolar”, a spus Ligia Deca.
UPDATE ora 15.35: Simion Hăncescu, preşedintele FSLI, a declarat după ieșirea de la negocieri că greva continuă. „Vrem să ni se garanteze printr-un act normativ că un profesor debutant va avea un salariu cel puțin egal cu cel mediu pe economie”, a spus el, precizând că așteaptă o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis pentru a clarifica situația cadrelor didactice.
El a precizat că sindicaliștii au cerut la negocieri să crească salariile până la finalul anului, dar raportat la salariul minim de 3.000 de lei.
„Ca variantă pentru creşterea salariilor până la finalul anului, le-am propus să se aplice articolul 12 din legea 153. Mai concret, coeficientul de ierarhizare 1 să fie multiplicat cu 3.000 de lei, cât e salariul minim pe economie şi nu cu 2.500 cât este acum”, a mai spus Hăncescu, precizând că a rămas ca ministrul Muncii să prezinte premierului Ciucă şi celor din coaliţie noua propunere, pentru analiză.
„Protestul de mâine se va ține. Nu există niciun motiv să renunțăm la el”, a spus și președintele Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, la finalul discuțiilor cu Marius Budăi. El a precizat că nu poate vorbi despre „un pas înainte” după noile discuții și că singurii care pot decide acest lucru sunt profesorii.
UPDATE ora 15.25: Discuțiile dintre sindicaliști și ministrul Marius Budăi s-au terminat.
UPDATE ora 14.45: Cele trei mari federaţii sindicale din învăţământ i-au adresat preşedintelui Klaus Iohannis, „în calitate de mediator între stat şi societate”, solicitarea de a se întâlni marţi, 30 mai, cu Birourile Executive ale sindicatelor pentru a rezolva problema profesorilor, potrivit documentului publicat de Libertatea.
UPDATE ora 13.45: Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat înaintea negocierilor cu sindicaliștii din Educație că este optimist, dar a precizat că „nu știu dacă discuțiile cu mine vor închide greva”.
„Eu fac tot posibilul, ce îmi stă mie în putere, ca ministru al muncii. Nu știu dacă discuțiile cu mine vor închide greva. Liderii coaliției vor veni și ei cu un răspuns. Nu la Ministerul Muncii se decide ce înseamnă cheltuielile la buget”, a afirmat ministrul.
Cu referire la posibilitatea emiterii unei OUG prin care un profesor debutant să aibă 4.000 de lei net, Budăi a spus: „Din punct de vedere legal, am dat în studiu această problemă, să vedem dacă avem cum acoperi legal această chestiune. Este clar că atunci când propui un minim pentru un profesor debutant, trebuie să crești grila în continuare. Bani niciodată nu sunt, dar de aceea avem un dialog, să gasim varianta cea mai corectă pentru toata lumea”.
UPDATE ora 12.10: Președintele Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, a declarat că se poate vorbi de amânarea examenelor, în contextul în care discuțiile cu reprezentanții guvernului nu se vor finaliza în folosul cadrelor didactice.
„Noi suntem într-o acțiune de protest, în grevă. Când va înceta protestul, totul va reintra în normal. Eu sper să nu se ajungă în faza aceasta. Dar acum, există această posibilitate, de amânare a examenelor”, a spus sindicalistul pentru Libertatea, înaintea negocierilor de la ora 14.00.
El a precizat că nu vrea ca ministrul Marius Budăi să vină cu promisiuni, ci cu un OUG concret, care însă nu se poate da astăzi. Întrebat de Libertatea ce se va întâmpla, în contextul în care Ordonanța nu poate fi dată zilele viitoare, sindicalistul a răspuns că greva și protestele profesorilor vor continua.
„Este problema guvernanților. Nu acceptăm promisiuni fără acoperire. Totul depinde de soluția pe care o oferă Guvernul, iar această soluție trebuie acceptată de colegii noștri. Ei decid când se suspendă acțiunea de protest”, a adăugat Marius Nistor.
UPDATE ora 11:50: Simion Hăncescu, preşedintele FSLI, a spus pentru Libertatea că „cerința numărul unu” la negocierile care vor avea loc la Ministerul Muncii, cu începere de la ora 14.00, este un act normativ care să garanteze că noua lege a salarizării va prevede că un profesor debutant va avea 4.000 de lei net, „altfel, nu avem ce discuta”.
„Mandatul nostru este foarte clar. Dacă ne vine cu un proiect de ordonanță în care spune că salariul profesorului debutant va fi cel mediu brut pe economie în noua lege, este în regulă. Altfel, nu avem ce discuta. Nu știm ce vrea să ne spună domnul Budăi. Poate vor să dea o mărire suplimentară față de ce au dat ei cu primele acelea de 2.500…”, a spus Hăncescu.
UPDATE ora 11.00: Discuțiile dintre ministrul Muncii, Marius Budăi, și sindicaliștii din Educație vor începe la ora 14.00, la sediul Ministerului Muncii.
Potrivit informațiilor ziarului, Budăi nu le va face sindicaliștilor alte propuneri față de cele existente în prezent.
Discuțiile vor fi legate de Legea salarizării, nu se vor face propuneri imediate. Acestea sunt în principal atributul premierului, iar banii din buget sunt la Finanțe.
Surse din Ministerul Muncii pentru Libertatea, înaintea negocierilor:
Știrea inițială: „Deja vu! Greva continuă!”, au transmis duminică, 28 mai, într-un comunicat de presă comun, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federatia Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
Liderii celor două federații sindicale, Simion Hăncescu și Marius Nistor, au spus că Guvernul a venit cu aceleași propuneri, respinse deja. „După trei zile de pauză în negocieri, Executivul nu a venit cu o soluție care să ducă la stingerea conflictului din Educație. Observăm cum Guvernul, prin purtătorul său de cuvânt, propune aceleași prime/vouchere pe care angajații din învățământ le-au refuzat săptămâna trecută”, au transmis sindicaliştii.
Aceștia au amintit solicitările de la ultimele negocieri cu reprezentanții Guvernului, pe 25 mai:
- Majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice;
- Emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cel puţin cu salariul mediu brut pe economie, care este 6.789 lei, adică 4.000 de lei net.
Budăi, discuţii cu sindicaliştii pe legea salarizării
Reacţia sindicaliştilor din Educaţie vine după ce purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a reluat aceeași propunere: prime de 2.500 de lei pentru cadrele didactice şi 1.000 de lei pentru personalul nedidactic.
Dan Cărbunaru a precizat că ministrul Muncii, Marius Budăi, va începe luni dialogul cu reprezentanții sindicatelor, primii fiind cei din Educație, pentru noile grile ale viitoarei legi a salarizării.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, angajații din sistemul de învățământ vor primi în mod diferențiat următoarele sume:
- 2.500 de lei, care reprezintă măsuri de susținere ce vor asigura un regim tranzitoriu până la adoptarea noii grile de salarizare pentru personalul didactic și didactic auxiliar. Vor primi 1.000 de lei în iunie și 1.500 de lei în luna octombrie.
- 1.000 de lei pentru personalul nedidactic – 500 de lei în iunie și 500 de lei în septembrie.
„Este dovada că Guvernul tratează cu mare seriozitate nevoile reale, așteptările oamenilor are lucrează în sistemul educațional”, a spus Cărbunaru.
Potrivit informațiilor Libertatea, premierul Nicolae Ciucă i-a cerut duminică, 28 mai, ministrului Marius Budăi să se vadă luni, 29 mai, cu sindicaliștii din Educație pentru ca legea salarizării să fie gata cât mai rapid, iar profesorii să primească salarii mărite înainte de 15 iulie.
Azi încep înscrierile pentru Bacalaureat
Conform calendarului, luni, 29 mai, încep înscrierile la examenul de Bacalaureat 2023, iar Ministerul Educaţiei pasează responsabilitatea pentru înscrieri directorilor de școli.
„Conform calendarului examenului de bacalaureat 2023, în perioada 29 mai – 7 iunie este programată înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen. Directorii unităţilor de învăţământ care pot asigura resursa umană necesară acestui tip de activitate vor comunica părinţilor şi elevilor toate aspectele necesare pentru realizarea înscrierii”, se arată în comunicatul ministerului.
Greva generală a profesorilor a început luni, 22 mai, iar negocierile care au avut loc până acum între sindicate și Guvern au eșuat. Vineri, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că nu va demisiona pentru rotativa guvernamentală până când criza din Educaţie nu se va rezolva.