Cei doi sunt Florin Bica, președinte al Sindicatului Național Telecomunicații Mobile (SNTM) și vicepreședinte al Blocului Național Sindical, și Lucian Robertino Petre – prim-vicepreședinte al SNTM.

”De-a lungul ultimilor anilor, încă de la înființarea sindicatului de la sfârșitul anului 2015, conducerea organizației sindicale și în egală măsură în calitatea acestora de salariați ai TELEKOM ROMANIA, precum și cea mai mare parte a lucrătorilor din companiile cu acționariat DEUTSCHE TELEKOM – OTE – M.C.S.I. au fost supuși constant concedierilor abuzive, hărțuirilor în toate formele, discriminării, denigrării, calomniei, izolării, intimidării, amenințării, atacurilor directe și nu în cele din urmă prin condiționare sau constrângere, având ca scop limitarea exercitării atribuțiilor sindicale.

Încălcarea principiului egalității în fața legii și a egalității de tratament, încălcarea principiul respectării dreptului la opinie, a drepturilor constituționale, concedierile abuzive, discriminarea profesională și sindicală, obstrucționarea activității sindicale prin lipsa unui dialog social real și eradicarea sindicatului nesupus intereselor de afaceri, desconsiderarea prevederilor legale, restricționarea, condiționarea și blocarea organizației sindicale prin metode mafiote de către conducerea acționariatului DEUTSCHE TELEKOM si OTE, au condus responsabilii din Romania până la amenințarea demnității profesionale, umane și distrugerea familiilor noastre.

Totodată, încălcarea principiului transparenței decizionale, încălcarea principiului fundamentării deciziilor de dialog și consultare, nerespectarea clauzelor contractului colectiv de muncă sau negocierea acestuia, sunt motive în plus pentru care prin gestul unilateral de voință, noi, BICA FLORIN și PETRE ROBERTINO LUCIAN, am decis să protestăm printr-o formă extremă, respectiv prin GREVA FOAMEI”, se arată într-un comunicat al acestora.

Telekom respinge acuzațiile

Telekom România respinge acuzațiile și spune că respectă legislația și drepturile angajaților.

“Regretăm că cei doi reprezentanți ai SNTM au ales să recurgă la această formă de protest.

Ne surprind această acțiune și acuzațiile aduse companiei, având în vedere că managementul Telekom a fost întotdeauna preocupat și a făcut eforturi să găsească în mod proactiv modalități de susținere și de protecție a angajaților săi.

Respingem categoric afirmațiile făcute, înțelegând totodată să ne delimităm de modul denaturat în care, din păcate, domnul Florin Bica a înțeles să prezinte diverse inițiative și proiecte ale grupului nostru de companii.

Telekom România respectă drepturile angajaților săi si are o preocupare constantă pentru dezvoltarea unui cadru și culturi organizaționale bazate pe respect și profesionalism.

Fiica lui Adrian Kreiner cere ucigașilor tatălui său daune de 3 milioane de euro. Suspecții, la proces: „Nu recunosc omorul”
Recomandări
Fiica lui Adrian Kreiner cere ucigașilor tatălui său daune de 3 milioane de euro. Suspecții, la proces: „Nu recunosc omorul”

Echipa de management din cadrul Grupului Telekom România a fost și rămane deschisă dialogului social și oricăror sugestii și critici adresate cu bună credință și într-un mod constructiv, în interesul salariaților și al companiilor din grup. În acest sens, companiile din grupul Telekom au purtat în mod constant cu sindicatele un dialog social deschis pe teme de interes comun pentru angajații săi”, au declarat, la solicitarea Libertatea, reprezentanții Telekom România.

Acuzații grave

Sindicaliștii îi consideră responsabili pe Miroslav Majoros – șeful Telekom România, și pe Cristina Carmen Dumitrache, directorul executiv de resurse umane.

De asemenea, sunt arătați cu degetul Tsamaz Michail – președintele consiliului de administrație al Telekom România (fosta Romtelecom) și pe Mazarakis Charalampos – președintele CA al Telekom România Mobile Communications (fosta Cosmote).

Concomitent, și reprezentanții statului sunt învinuiți, în special Adriana Kalapis, Catalin Panaite și Ioan Corneliu Dimitriu, membri în CA al fostei Romtelecom, dar și Florin Vodiță, membru în CA al fostei Cosmote.

Pe listă mai sunt și Nicolas Danteș Bratu – șeful Inspectoratului pentru Protecția Muncii și Constantin Bujor – șeful ITM București, către care cei doi lideri sindicali susțin că au trimis mai multe plângeri.

Procesul foștilor clerici Cornel Onilă și Sebastian Jitaru a ajuns la Înalta Curte. Detalii din dosarul agresiunilor sexuale împotriva elevilor de la seminar
Recomandări
Procesul foștilor clerici Cornel Onilă și Sebastian Jitaru a ajuns la Înalta Curte. Detalii din dosarul agresiunilor sexuale împotriva elevilor de la seminar

Trimiteri către Iohannis, Dăncilă și Olguța Vasilescu

”În ceea ce privește protestul nostru prin GREVA FOAMEI și care totodată se adresează și în raport cu Președintele tuturor românilor, Primul Ministru, Președintele Camerei Deputaților și Președintele partidului aflat la guvernare, a Ministrului Muncii, Ministrului Comunicațiilor și reprezentanții instituțiilor din subordonare de la Inspecția Muncii și Inspectoratul Teritorial de Muncă, învederăm că SNTM a sesizat în repetate rânduri nereguli, atât demnitarilor, cât și instituțiilor statului român, infracțiuni, dar și modul mafiot prin care TELEKOM ROMANIA își desfășoară activitățile comerciale pe teritoriul țării, opinăm noi în interesul principal al Germaniei sau al Greciei, desconsiderând legile țării și proprii lucrători”, mai spun cei doi sindicaliști.

Statul român deține 46% din fosta Romtelecom prin Ministerul Comunicațiilor, iar aceasta mai controlează, la rândul său 30% din fosta Cosmote.

Telekom a fost implicată recent într-un incident, după ce rețeaua mobilă a companie nu a funcționat aproape o zi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rusia cere Occidentului să ”înceapă negocierile” pentru a pune capăt ”distrugerii populației ucrainene”
Știrileprotv.ro
Rusia cere Occidentului să ”înceapă negocierile” pentru a pune capăt ”distrugerii populației ucrainene”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Peștele cu care România rupea norma în Europa. Icrele lui, considerate delicatese, mergeau la export, se făceau capturi impresionante
FANATIK.RO
Peștele cu care România rupea norma în Europa. Icrele lui, considerate delicatese, mergeau la export, se făceau capturi impresionante
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI