„După cinci luni de proteste, Guvernul României, din păcate, a fost impasibil. Au fost doar promisiuni nepuse în practică. Am demarat un referendum privind declanșarea grevei generale. (…) E voința oamenilor de a declanșa conflictul de muncă și de a intra în grevă”, a precizat Anton Hadăr, președintele „Alma Mater”, într-o conferință de presă.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” vor lua parte la această grevă generală care amenință să afecteze finalul de an școlar. Potrivit sindicaliștilor, la protest vor lua parte 75.400 de cadre didactice.

Și universitățile vor intra în grevă generală, deși procentul de doritori este mult mai mic, iar sesiunea de examene ar putea fi afectată. „Începe sesiunea în două săptămâni. Este foarte posibil să avem examene anulate sau amânate, ne cerem scuze studenților și părinților”, a precizat Hadăr.

Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a adresat un mesaj direct părinților prin care îi îndeamnă să țină copiii acasă după declanșarea grevei generale.

„Fac un apel către părinți să înțeleagă – și recomandăm în același timp – să țină copiii acasă, pentru că sunt foarte multe situații în care 100% s-a votat pentru grevă sau procentele sunt foarte mari și este mai înțelept să rămână copiii acasă decât să vină la școală și să nu aibă cine să stea cu ei”, a declarat sindicalistul.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Revendicările sindicatelor

Printre revendicările sindicaliștilor se numără majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie.

„Nu ai cum să trăiești ca profesor tânăr dacă nu ai părinți sau bunici care să te susțină, ești muritor de foame”, a precizat Hăncescu.

În plus, ei solicită ca salarizarea întregului personal didactic de predare să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic.

De asemenea, instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice cu rata inflaţie și plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic se mai numără printre solicitări.

„Este un protest împotriva unei politici proaste. Ne-am întâlnit cu premierul, cu ministrul educației, dar discuțiile nu au dus la ceva clar. Trebuia o nouă întâlnire în mai, însă aceasta nu a mai avut loc”, a precizat Hadăr.

Sindicaliștii l-au acuzat pe președintele Klaus Iohannis că nu a discutat cu ei, ci a trimis doar o consilieră prezidențială și au acuzat politicienii că au alte preocupări, și nu binele învățământului.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

„Azi, când noi vorbim de grevă, politicienii vorbesc de cum își împart posturile la faimoasa rotativă guvernamentală. Nemulțumirea noastră a ajuns la extrem, iar colegii nostri vor acționa corespunzător. Dragi colegi, dacă sunteți nemulțumiți, protestați!”, a precizat Marius Nistor, președintele FSE Spiru Haret.

Ultima grevă generală de amploare a avut loc în educație în 2005, când cursurile au fost întrerupte pentru trei săptămâni.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (10)

andrei.v.c   •   17.05.2023, 12:29

Cu amenințări nu se face niciun ***. O sa primească acum o promisiune că le creste cu 70 de lei și îi liniștește un an. Peste un an incep iar cu amenințări de grevă și iar primesc 70 de lei. Daca chiar vor profesorii o restructurare a salariilor sa intre în grevă o lună. Cum e în vest. Nu te joci. Daca nu ești serios nu te ia nici celălalt în serios. Greva sa se sperie guvernul și să găsească soluții. Sunt cei din armata și alte funcții de la statia cu pensii de 5000+ lei. Au de unde tăia. PSD doar partid socialist nu e

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Marius_Gaitan   •   17.05.2023, 12:15

Situatia delicata la care s-a ajuns este de fapt un strigat al tuturor celor care muncesc pentru un salariu, deoarece in Romania exista un dezechilibru major in privinta salariilor. Personal cred ca s-a ajuns sa se plateasca VALOAREA SOCIALA si nu VALOAREA PROFESIONALA , adica se plateste o suma de bani functie de perceptia guvernantilor privind cat valoreaza d.p.d.v. social fiecare salariat. Aici se vede imediat diferenta dintre salariile bugetarilor fata de salariile din domeniul privat. S-a pierdut demult balanta privind acordarea salariilor functie de valoarea fiecarui salariat, de plus-valoarea creata ! Banii se aloca discretionar functie de interesul politic al guvernantilor, iar asta se refera la valoarea sociala perceputa (sau pote de care acestia au nevoie) pentru satisfacerea intereselor politice. Salariile au ajuns sa fie reconciliate functie de presiunea pe care o poate face un anumit segment social asupra guvernului, de nevoia guvernantilor de o anumita structura sociala si nu in ultimul rand de momentul ales pentru a face presiune asupra aparatului guvernamental (anumite evenimente sociale cum ar fi : sesiuni de examinare, alegeri politice ... etc.) Cei care lucreaza in sistemul privat neavand aceste parghii (deoarece nu si le-au construit) au ramas cu optiunea de a parasi tara pentru un salariu mai bun.

nasty1   •   17.05.2023, 10:37

Citeam un material ca Marius Nistor (liderul federatiei "Spiru Haret") ia cel putin 22.000 de lei pe luna din salarii si cotizatiile sindicalistilor, are case, terenuri, masini, iar un profesor debutant are tot 2500 lei. Fiecare dintre liderii astia de sindicat castiga lunar cam cat un pensionar special. Periodic, liderii de sindicat agita profesorii, ca sa creada lumea ca ei apara interesele angajatilor, stau la taclale cu politrucii analfabeti din fruntea tarii, alde Ciolacu sau Ciuca, nu rezolva mai nimic, si se incheie grevele, ca "sa nu fie sacrificat viitorul copiilor". Dupa ce cedeaza la santajul emotional, profesorii castiga dupa aia la fel de putin, iar liderii de sindicat castiga tot mai mult, pana intra si in politica, pe listele PSD sau PNL. Cam asta e sindicalismul din invatamant in Romania...

Vezi toate comentariile (10)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI