„Toată lumea este pregătită de grevă generală! În data de 7 mai, o treime dintre infirmiere, brancardieri şi personalul TESA din spitale va înceta activitatea, printr-o grevă de avertisment, iar pe data de 11 mai fi declanşată greva generală în Sănătate. Două treimi dintre infirmiere şi brancardieri nu vor lucra, astfel încât nu vor fi asigurate decât urgenţele şi vor fi trataţi doar bolnavii deja internaţi. Cei cu boli cronice, de exemplu, nu vor putea fi internaţi”, a declarat pentru cotidianul Libertatea liderul Sanitas, Leonard Bărăscu.

În urma discuţiilor purtate de reprezentanţii SANITAS, joi, cu membrii Guvernului, nu s-a ajuns la nicio soluţie concretă. Sindicaliştii au aflat doar că la nivelul comisiilor de analiză au fost elaborate o serie de soluţii de rezolvare a problemelor, dar care nu vor fi publicate decât în data de întâi mai, după ce vor fi acceptate de premierul Viorica Dăncilă.

Federația Sanitas a început joi, acțiunile de protest, cu un miting în Piața Victoriei, la care au participat aproximativ 10.000 de oameni. În București au venit angajați din mai multe județe ale țării, pentru a-și arăta nemulțumirea  față de modul în care decurg negocierile la Guvern și acuză Executivul că vrea să-i excludă de la masa tratativelor.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

”Promisiunile neonorate ale Guvernului scot sănătatea și asistența socială în stradă. Sanitas a amânat, până în acest moment, formele radicale de protest, crezând în bunele intenții ale guvernanților și sperând că la masa negocierilor vom putea, împreună, să găsim o modalitate echitabilă de a apăra drepturile membrilor noștri. Este, poate singura noastră  vină , pe care o vom corecta începând din această săptămână cu un miting în 26 aprilie, urmat cu o grevă de avertisment în 7 mai și grevă generală în 11 mai ”, explică acțiunile de protest, conducerea Sanitas.

O infirmieră de 42 de ani din București a leșinat din cauza căldurii și a fost preluată de o ambulanță, pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Federația  Sanitas cere  modificarea Legii salarizării, în sensul eliminării plafonului de 30% pe ordonator principal de credite, care limitează acordarea sporurilor din noul Regulament; creșteri salariale pentru tot personalul din sănătate și asistență social, dar și negocierea și semnarea Contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI