9 comentariiMarcela Ciobănuc este profesoară de limba şi literatura română la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, din Sibiu. Lucrează în învăţământ de 26 de ani şi a obţinut deja toate gradele profesionale pe care un profesor le poate avea. Salariul său de bază abia depăşeşte 4.000 de lei – remuneraţia maximă pe care un profesor o poate obţine astăzi -, la care Marcela Ciobănuc poate adăuga gradaţia de merit şi sporul pentru ora de dirigenţie.
Ar mai fi putut câştiga şi un spor de doctorat, după ce şi-a publicat teza „Modalităţi dostoievskiene în proza psihologică românească”, la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Dar sporul de doctorat i-a fost tăiat din 2019.
În total, Marcela Ciobănuc câştigă astăzi sub 1.000 de euro. „Cam asta ar fi. Nu ştiu cum să vă zic, parcă venitul nu e în raport cu cât muncim noi”, spune profesoara, într-un interviu pentru Libertatea.
Grevă suspendată
Sindicatele din Educaţie au anunţat, luni, că greva generală declanşată pe 22 mai va fi suspendată, cu condiţia ca Guvernul să adopte o Ordonanţă de Urgenţă care să prevadă că salariul de bază al profesorului debutant va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie și care reprezintă 23% din maximumul grilei de salarizare din sistemul public, precum și ca prima tranșă din majorările salariale să fie de 50%, de la 1 ianuarie 2024.
Pentru Marcela Ciobănuc şi pentru cei mai mulţi dintre colegii săi, vestea suspendării protestului a fost o surpriză neplăcută. După trei săptămâni de grevă, spune că se simte trădată, abandonată deopotrivă de politicieni şi de cei care ar fi trebuit să-i reprezinte interesele.
Are site şi canal de YouTube
Marcela Ciobănuc încearcă să fie mai mult decât o profesoară tipică de la un oarecare colegiu din ţară. În urmă cu doi ani, a fost premiată la Gala „Creatori de educație. Generația 2020”, pentru un proiect prin care încuraja elevii să se apropie mai mult de lectură. În timpul liber, profesoara lucrează tot în sprijinul elevilor săi. După ore, îi aşteaptă pe aceştia la cercul de lectură „Paşaport literar” – căruia elevii i-au făcut şi un site – sau îi invită la teatru, la librărie, la discuţii cu scriitori.
Tot în timpul liber, administrează şi un canal de YouTube în care prezintă scriitori clasici şi moderni. Licenţele pentru aplicaţiile digitale le-a cumpărat din banii săi. „Intenţia mea de a fi modernă există. Nu există însă nici sprijinul, nici dotarea de care am nevoie”, spune profesoara.
După trei săptămâni de proteste, în care a continuat să facă pregătire cu elevii săi de clasa a VIII-a şi de clasa a XII-a, şi după o mulţime de dezbateri publice despre viitorul „României Educate”, Marcela Ciobănuc are această concluzie: „N-am simţit niciodată un interes major acordat profesorilor. Mă aşteptam la mai mult”.
„Îmi era teamă că vom ajunge tot la o trădare”
Libertatea: Greva profesorilor a fost suspendată luni, după trei săptămâni de protest. Cu ce sentimente rămâneţi dumneavoastră?
Marcela Ciobănuc: Din păcate, nemulţumire, tristeţe. Sincer, îmi era teamă că vom ajunge tot la o abandonare sau o trădare. Această ordonanţă de urgenţă nu are nicio modificare faţă de cea de duminică dimineaţă. Noi nu am regăsit acolo ceea ce am solicitat şi am mandatat prin aceşti lideri din sindicat. Nu regăsesc, de pildă, acea majorare cu 25% a salariilor. Nu văd referiri la procentul din PIB alocat Educaţiei. Nu găsesc menţiuni despre aducerea la zi a sporurilor salariale, care au rămas mult în urmă. Sunt foarte multe necunoscute. Nefiind membră de sindicat – mi-am dat demisia de la ultima grevă, din 2005, când sesizam aceleaşi probleme – pot spune că nu există o comunicare transparentă între cei care negociază la Guvern şi noi, profesorii din şcoală. Ca să vă dau un exemplu: în dimineaţa aceasta, la şcoală, am semnat un tabel în care eram întrebaţi dacă dorim să continuăm greva sau nu. Nu ne-a întrebat nimeni dacă dorim să suspendăm greva. De aceea sunt surprinsă. Colegii sunt foarte nemulţumiţi, iar reacţiile sunt foarte vehemente. Nu ne aşteptam la aşa ceva.
– Un tabel venit din partea sindicatului?
– Da. Pentru membrii de sindicat, indiferent de sindicat, dar şi pentru cei care nu sunt membri. Ca şi săptămâna trecută, noi am rămas în proporţie majoritară în favoarea grevei. Nu ştiu cifra exactă, dar mai mult de jumătate dintre profesorii de la Colegiul Gheorghe Lazăr au semnat pentru continuarea grevei.
– Cât de greu sau cât de uşor a fost pentru dumneavoastră să luaţi decizia de a vă alătura grevei?
– Iniţial, am avut o ezitare dacă să ader sau nu la grevă. Dar am considerat că solicitările colegilor şi, implicit, ale mele sunt fireşti. Nu a fost nicio presiune din partea nimănui să aderăm sau să nu aderăm la grevă. Fiecare a decis pentru sine. Dar am ştiut de la început că vor exista nişte riscuri. Sunt mama unei fete care este în clasa a VIII-a şi care urmează să dea examenul de Evaluare Naţională. Am elevi la două clase de-a VIII-a şi la două clase de-a XII-a. Să nu credeţi că mi-a fost uşor. Dar, în momentul în care i-am văzut pe colegii mei atât de uniţi, am înţeles că trebuie să luptăm pentru drepturile noastre. Nu mai am acea ezitare de la început.
– Din ce motive aveaţi ezitări?
– Pe lângă copiii la care mă gândesc, motivele au fost legate şi de cei care ajung să negocieze pentru noi. Mi-am dorit mai multă transparenţă, pentru că noi n-am ştiut niciodată ce se discută şi ce se decide. Liderii sindicatelor sunt ca nişte politicieni care ne-au reprezentat în faţa altor politicieni. Asta a fost rezerva mea. Dar colegii mei sunt extrem de uniţi, iar asta m-a motivat să rămân alături de ei.
– Aţi simţit, pe parcursul ultimelor săptămâni, solidaritatea oamenilor?
– Da. Asta da. Am participat şi la două mitinguri în Sibiu. I-am văzut şi pe colegii care au mers în Bucureşti pe „autostrada” sau „podul profesorilor”. Am fost impresionată. Mergând alături de colegii mei pe stradă, la mitinguri, am văzut tineri cu copii de mână care ne încurajau. Pentru mine a fost sfâşietor. Cineva a spus că profesorii sunt umiliţi, pentru că au ajuns să iasă în stradă ca să-şi ceară drepturile. Cred că e vorba de demnitate. Noi vrem să arătăm faptul că dorim ca în viitor liderii politici să aibă mai multă atenţie pentru noi. Cum vor face Legea salarizării, cum vor aloca procentul din PIB, permanent insuficient.
Alţii ne-au întrebat de ce am ales acest moment pentru grevă. Pentru că greva este posibilă numai în momentul în care contractul nostru de muncă este oprit şi trebuie reactualizat. Acesta a fost momentul în care s-a putut. Chiar cu această presiune nefericită. Evident că noi nu ne dorim să oprim examenele. Sunt mamă de elevă în clasa a VIII-a. Dar copilul meu a înţeles că e vorba de demnitate.
– Aţi vorbit şi cu elevii dumneavoastră?
– Eu am fost alături de ei în fiecare zi. Chiar am făcut pregătire suplimentară cu cei din clasa a VIII-a şi cu cei din clasa a XII-a. Nu am vorbit specific despre grevă, pentru că pe toţi ne interesa să ne pregătim pentru examene. Dar, prin modul în care au fost alături de noi şi prin felul în care au participat la aceste întâlniri, mi-a fost clar nu doar că nu m-au blamat, ba chiar că mă susţin. Ei sunt conştienţi că facem tot ce se poate pentru ei, că avem conştiinţă, că avem suflet. Ştiţi, altfel n-aş fi fost în şcoală, cu ei, zi de zi.
– Aţi înţeles motivele colegilor din cancelarie care au ales să nu protesteze?
– Există colegi care sunt unic întreţinător al copiilor, iar diminuarea salariului i-ar fi pus în dificultate. Mai sunt cazuri în care, dintr-o familie de doi colegi profesori, unul face grevă şi altul nu face grevă. Din ce-am observat însă, din punct de vedere moral, toţi sunt alături de noi. N-am văzut nicio atitudine critică faţă de noi. Nu e un climat tensionat în care să avem discuţii contradictorii pe această temă.
– Doamna profesoară Carmen Iohannis nu se află totuşi în niciuna dintre situaţiile descrise, însă nu a aderat la grevă. Există un grup de profesori în jurul său?
– Nu, nu există un astfel de grup. Cei care nu fac grevă nu cred că au pus astfel problema. Nu există nicio tensiune între noi, cei care suntem în grevă şi cei care nu protestează. Cei care nu sunt în grevă au această deschidere şi apreciere faţă de noi, din punct de vedere moral. E dreptul fiecăruia de a asuma sau nu greva.
– Dumneavoastră aţi simţi că, în cele două mandate ale preşedintelui Iohannis, educaţia a fost o prioritate pentru liderii politici?
– Din păcate, nu a fost o prioritate. Cel puţin eu nu am simţit aşa ceva. Indiferent cine s-a aflat la conducerea partidelor, a ţării. Nu, nu a fost. Nu numai de 8-9 ani. Eu sunt în învăţământ de 26 de ani. În acest timp, eu nu am văzut educaţia prioritizată. Din păcate. Dar am aşteptat. Gândiţi-vă că cel mai mare procent din PIB a fost, în urma încercării domnului profesor Mircea Miclea, de 3,7%. Care şi-a dat demisia în cele din urmă, pentru că n-a putut obţine mai mult. Câtă vreme nu se respectă legea acordării a 6% din PIB, nu putem vorbi de prioritizare a Educaţiei.
de lei pe lună a câștigat anul trecut Carmen Iohannis din salariul de profesoară la Colegiul Lazăr
– Ce părere aveţi despre proiectul „România Educată”?
– Of… Nu, n-am simţit niciodată un interes major acordat profesorilor. Mă aşteptam la mai mult. Susţinere, atenţie, comunicare. Noi n-am fost întrebaţi niciodată cu ce probleme ne confruntăm, ce lipsuri avem, ce nevoi avem. Noi nu suntem ascultaţi. Aş vrea să fim încurajaţi să ne exprimăm opinia. Până şi la negocierile din perioada asta, impresia e că vocea profesorilor a lipsit din discuţii. Mă intrigă faptul că nimeni n-a venit, în perioada asta a grevei, să discute cu profesorii în cancelarie. Mi-aş fi dorit mai multă comunicare. Dar nici asta nu ştiu dacă se poate…