Majorarea inflaţiei în Europa a dus la creșterea costului vieţii, determinând sindicatele să ceară salarii mai mari, deseori în urma declanşării unor mişcări de protest. În zona euro, rata inflaţiei a atins nivelul record de 8,1% în mai, iar în unele ţări din Europa Centrală şi de Est depăşeşte 10%.
Unii membri ai echipajului de cabină Ryanair cer condiții mai bune, asta în timp ce alte companii aeriene se confruntă cu greve pe fondul luptei cu deficitul de personal.
Angajații companiei aeriene susțin că reprezentanții companiei nu respectă legile locale de muncă și care acoperă aspecte precum salariul minim și îi îndeamnă pe șefii Ryanair să îmbunătățească condițiile de muncă.
„Condițiile sunt îngrozitoare”, a spus Ricardo Penarroias, președintele SNPVAC, sindicatul din spatele retragerii Portugaliei. „Un membru al echipajului nici măcar nu are voie să ia o sticlă de apă într-un zbor.”
Ryanair nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii vineri, dar a declarat săptămâna trecută pentru Reuters că a negociat contracte de muncă acoperind 90% din personalul său din Europa și că nu se așteaptă la perturbări pe scară largă în această vară.
Companiile aeriene și operatorii aeroportuari din Europa s-au luptat, de asemenea, cu lipsa de personal pentru a gestiona fluxul de pasageri, deoarece cererea de călătorii revine odată cu sfârșitul majorității restricțiilor de COVID-19.
Lucrătorii de la mai multe alte companii aeriene, inclusiv British Airways, plănuiesc, de asemenea, greve în această vară.
Sindicatele care-i reprezintă pe membrii echipajelor de cabină Ryanair din Belgia, Spania şi Portugalia au demarat vineri o mişcare de protest de trei zile. Angajaţii din Franţa şi Italia ar urma să înceteze lucrul în weekend. Echipajele din Spania ar urma să intre din nou în grevă în perioada 30 iunie-2 iulie.
Preşedintele BCE, Christine Lagarde, a avertizat că inflaţia cu cât rămâne mai mult la un nivel ridicat, cu atât este mai probabil să influenţeze negocierile privind salariile.
Călătoriile estivale, afectate
Sindicatele de piloți și echipaj de cabină ale Brussels Airlines, filiala belgiană a Lufthansa, au început, de asemenea, o grevă joi. În cele trei zile, Brussels Airlines se așteaptă să anuleze aproximativ 60% din cele 533 de zboruri.
Belgia este probabil cel mai grav afectată de greva Ryanair, presa locală afirmând că 127 de zboruri pe aeroportul Charleroi din Bruxelles vor fi anulate, afectând 21.000 de pasageri.
La Lisabona, două zboruri au fost anulate până acum, ambele către Bruxelles. Un total de 18 zboruri Ryanair între Bruxelles și orașele spaniole au fost anulate vineri și sâmbătă, a anunțat sindicatul spaniol al personalului de cabină.
În Spania, guvernul a forțat compania să opereze 73%-82% din zboruri în perioada de grevă pentru a menține serviciile minime, obligându-i pe cei mai mulți să meargă la muncă.
Sindicatul SNPVAC a spus că nu vor fi anulate multe zboruri de pe aeroporturile portugheze, deoarece compania aeriană a pus greviștii în stand-by și a cerut personalului de cabină din alte țări să-i înlocuiască. Ryanair a spus că SNPVAC reprezintă doar 3% din personalul său în Portugalia.