„Sunt lucruri ce ţin de discuţii care poate, de multe ori, sunt mai mult informale. A fost o discuţie legată şi de situaţia la zi a ceea ce este în România. Am prezentat situaţia noastră, am apreciat sprijinul pe care Franţa ni-l acordă şi ni l-a acordat în toţi aceşti ani şi binențeles că ne dorim întărirea parteneriatului pe care l-am avut şi îl avem cu Franţa”, a afirmat premierul, într-o conferință de presă.

El a precizat că a vorbit și premierii Cehieri, Suediei, la această reuniune a Partidului Socialiștilor Europeni.

Premierul a avut o întâlnire bilaterală și cu Christian Kern, cancelarul Republicii Austria, în contextul reuniunii Partidului Socialiștilor Europeni,cu privire la prioritățile aflate pe agenda europeană, cu accent asupra temelor discutate la Consiliul European din 9-10 martie.

“România își menține clar poziția privind aprofundarea Uniunii, cu toate politicile și proiectele sale de succes, mai ales Piața Internă, Spațiul Schengen și zona Euro. Reconfirm susținerea României față de o Europă consolidată, unitară și inclusivă“, a subliniat prim-ministrul.

La rândul său, cancelarul Austriei, Christian Kern l-a asigurat pe premierul României că va susține România în efortul de atragere a fondurilor europene pentru finanțarea proiectelor care să contribuie la remedierea condițiilor din penitenciare.

Guvernul a anunțat că premierul Sorin Grindeanu a avut, la Bruxelles, o serie de discuții cu Frederica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, cu Serghei Stanishev, președintele Partidului Socialiștilor Europeni, cu Pierre Moscovici, comisar european pentru Afaceri Economice, cu Gianni Pittella, președintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, precum și alți lideri europeni, între care Alexis Tsipras, prim-ministru al Republicii Elene, și  Antonio Costa, premierul Portugaliei.

Sursa foto: Gov.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News