”Eu am văzut că există începând de ieri, parcă încep să devină vizibile două tabere. Eu i-aș îndemna și pe unii și pe ceilalți la calm. Repet, noi avem nevoie de stabilitate, de lucruri care să ne unească. Am înțeles mesajul. Am înțeles mesajul dat de stradă, tocmai de aceea am luat decizia de a abroga Ordonanța”, a spus premierul, la Parlament.

El a arătat că, pe de altă parte, susținătorii lor 0și cei care vor să meargă mai departe simt nevoia să-și manifeste această susținere.

”Eu i-aș îndemna la calm pe toți”, a afirmat premierul Sorin Grindeanu, întrebat ce mesaj le transmite protestatarilor.

Grindeanu a menționat că au avut în urmă cu câteva săptămâni alegeri, în care vorbim de milioane de voturi.

”De asemenea, acele milioane de voturi înseamnă susținere pentru ceea ce înseamnă acum coaliția PSD-ALDE. Nu, nu înseamnă un cec în alb, dar s-a creat o majoritate în Parlament, iar acea majoritate susține guvernul”, a răspuns premierul.

El a negat că ar intenționa să demisioneze din funcție. ”Nu aș vrea să trec la lucruri personale, pentru că aici vorbesc ca prim-ministru. (..) Eu v-am spus hotărârea mea ca prim-ministru, ceea ce gândesc singur câteodată e cu totul altă problemă din toate punctele de vedere”, a mai spus Grindeanu.

Duminică s-a înregistrat un nou record de participare la protestele care au început din momentul adoptării Ordonanței de urgență de modificare a Codului penal și de procedură penală, la nivel național ieșind în stradă aproape 600.000 de români. Deși Guvernul a anunțat abrogarea Ordonanței, oamenii au ieșit în număr și mai mare în stradă cerând demiterea Guvernului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News