Ca președinte al ANCOM, funcție
echivalată prin lege la nivel de ministru, Sorin Grindeanu și-a angajat 6
consilieri, fiecare câștigând un plafon minim de 2.000 de euro pe lună.
Unul dintre ei este Cătălina Miriță, 24 de ani, o fostă Miss Buzău cu o carieră de succes în domeniul modellingului. Cum ANCOM a refuzat, până acum, să facă publice CV-urile consilierilor, iar, întrebat care sunt criteriile după care și-a angajat oamenii din cabinet, Sorin Grindeanu a răspuns: “Sunt criteriile mele, nu vreau să intru în amănunte”, salariați ai Autorității Naționale au furnizat Libertății noi detalii din interiorul instituției.
Ce face ANCOM pentru
români
O instituție discretă și
bogată, acțiunile ANCOM au un rol extrem de important în viața de zi cu zi a
românilor. Conform propriei organizări, “Misiunea
este să protejeze interesele utilizatorilor de comunicaţii din România”.
Un singur exemplu: tarifele de roaming unificate la nivel european au fost o victorie obținută de politicieni pentru cetățeni și care este supravegheată prin autoritățile de comunicații naționale, în cazul României, prin ANCOM.
Prin
Ordonanța de Urgență 22/2009, care stabilește cadrul funcționării Autorității,
s-a stabilit că ANCOM se ocupă de politica națională în următoarele domenii:
- Comunicații electronice.
- Comunicaţiilor audiovizuale.
- Servicii poştale.
La finalul lunii iunie,
Grupul autorităților europene de reglementare în domeniul serviciilor poștale
(ERGP) a organizat o Plenară în Insulele Azore.
Din România a participat
ANCOM, cu cinci oameni prezenți.
Sorin Grindeanu și
Cătălina Miriță au stat doar două zile la conferință
Organizator a fost
Autoritatea de Reglementare din Portugalia (ANACOM), cu sprijinul ERGP.
Sorin Grindeanu și Cătălina Miriță apar în sistemul intern al ANCOM separat de restul grupului. Sunt trecuți pe listă între 27 și 28 iunie 2019, în timp ce Eduard Lucian Lovin, vicepreședintele ANCOM, șeful de serviciu Eugenia Oană și consilierul juridic Constantin Gabriel Maradin apar ca participanți între 27 și 29 iunie 2019.
Pentru că nu au stat
până la finalul evenimentului, Grindeanu și Miriță nu apar, precum colegii lor,
în pozele de grup realizate în fața Centrului Cultural și de Congres din Ponta
Delgada, unde s-au realizat fotografiile cu toți participanții.
Fără răspuns
Libertatea a încercat să
ia legătura și cu organizatorul portughez, ANACOM, și cu ANCOM pentru a obține
detalii legate de această deplasare, însă nici una dintre instituții nu a
răspuns solicitării ziarului.
Libertatea a solicitat
către ANCOM câte o copie
a raportului de deplasare întocmit de fiecare membru al delegației, în mod
normal o informație publică pentru o instituție al cărui șef este numit de
Parlament.
Nici ANCOM și nici Sorin Grindeanu nu au răspuns, deocamdată, cererilor ziarului.
10 lucruri pe care nu le știți despre Azore, Paradisul necunoscut din mijlocul Atlanticului
1. Regiune autonomă a Portugaliei, Arhipelagul Azore e compus din 9 insule vulcanice răsfirate în Oceanul Atlantic de Nord, cea mai mare și mai reprezentativă fiind Sao Miguel, cu oraș principal Ponta Delgada, aflat la un zbor de două ore și un sfert de Lisabona.
2. Fiecare insulă are propriul aeroport. Chiar și cea mai mică, mai exact Corvo, care are doar 400 de locuitori!
3. Principala activitate pe insule e agricultura, în special creșterea vacilor, pe Terceira numărul văcuțelor fiind mai mare decât al oamenilor!
4. În ultimii 5 ani, de când Ryanair a început zborurile directe spre Sao Miguel și Terceira, din Lisabona și Londra, insulele au devenit mult mai accesibile europenilor.
5. Frumusețea Insulelor Azore e dată de un amestec perfect de pășuni verzi, case albe și ocean-cerneală. Și amplificată de drumurile mărginite de hortensii. Chiar dacă nu e o destinație în care mergi pentru plajă, Sao Miguel are câteva plaje cu nisip negru foarte spectaculoase.
6. Imaginile-simbol ale insulei Sao Miguel sunt cele ale lacurilor care au umplut craterele vechilor vulcani la Sete Cidades sau Lagoa do Fogo.
7. Localnicii fac baie în ocean chiar și iarna, în piscine naturale, zone în care stâncile izolează apa, permițând soarelui să o încălzească. La Ponta Ferraria, în vestul Insulei Sao Miguel, e cea mai interesantă pricină naturală, deoarece acolo apa rece a oceanului se combină cu apa termală provenită din activitatea vulcanică.
8. Diferența de temperatură între iarnă și vară e minimă în Azore. În februarie, maxima e 18 grade Celsius, în august, de 25! Plouă mult, dar ploile trec repede. Azorenii au o vorbă: “Dacă nu îți place vremea acum, așteaptă 15 minute!”.
9. Coasta de Nord a Insulei Sao Miguel e foarte bună pentru surf, aici ținându-se annual, în septembrie, competiții mondiale. O altă activitate interesantă este dată de excursiile pentru a observa delfinii și balenele în mijlocul oceanului, cu anumite specii de defini fiind permis si înotul.
10. Dacă ajungeți în Azore, trebuie să încercați peștele – ton, baracuda, boca nerra – și carnea de vită. Preparatele din lapte sunt incredibil de bune, cu un plus pentru brânza de Sao Jorge. Bolo levedo este o pâine dulce, care merge perfect cu untul și cu gemul local. În zona Furnas se prepară cozido de Furnas, o tocăniță care este gătită în apa fierbinte a vulcanului.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!