Întrebat ce crede că i-a lipsit ca să reziste în funcţia de prim-ministru, el a răspuns: ”Pe scurt, pupincurismul!”. El l-a atacat și pe Darius Vâlcov, cel care i-a realizat evaluarea negativă a primelor șase luni de mandat.

”Noi am câştigat alegerile cu un program şi în acest moment avem cu totul altceva. Nu s-a scris niciunde în programul de guvernare că trebuie să avem impozit pe cifra de afaceri sau taxa de solidaritate. Eu ştiu că domnul Vâlcov, care mai nou înţeleg că are birou în sediul Guvernului, e foarte inventiv – apropo şi de evaluarea pe care a făcut-o cu privire la Guvernul pe care l-am condus – dar în programul de guvernare cu care am câştigat, în oferta electorală a PSD niciunde nu apar lucrurile acestea”, a spus Grindeanu, despre Vâlcov.

Călătoriile şi comunicarea vor fi sub cod roşu pentru această zodie! Aspect extrem de prost pentru cei care susţin examene! HOROSCOP COMPLET URANIA pentru 8 -14 iulie 2017

Fostul premier a mai anunțat că a început să creioneze, împreună cu alţi colegi, un proiect intern pentru PSD, pe care îl va supune dezbaterii interne în această vară, scopul fiind acela de a stopa „dezastrul” spre care merge PSD.

El a acuzat faptul că statutul PSD nu se mai respectă, pentru că, de un an şi jumătate nu se mai reuneşte BPN, iar singura structură care funcţionează, dar ca un „pluton de execuţie”, este CExN.

Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect
Recomandări
Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect

În privinţa situaţiei create după demiterea sa, Grindeanu a avertizat că Tudorel Toader că este altă persoană decât cea pe care a propus-o şi că aşteaptă cu interes să vadă proiectul cu care va veni pentru modificarea codurilor.

Grindeanu, despre Tudorel Toader: Era altul, când l-am propus, decât cel de acum

”Când l-am propus era alt Tudorel Toader decât acum. Să văd cu ce proiect vine domnul Toader. Proiect de lege sper, nu ordonanţă legată de deciziile CCR, în raport cu codul penal şi de procedură. Sunt extreme de curios”, a declarat Sorin Grindeanu.

El a menționat că de la momentul emiterii OUG 13 s-au mai întamplat alte lucruri care schimbă situaţia, respectiv instituirea unui prag valoric.

„Parerea mea legata de prag este ca eu as fi mers ori pe salariul minim pe economie, ori pe un prag de 1 leu. Eu in aceasta perioada am incercat sa nu intru in deciziile care veneau dinspre Ministerul justitiei. E un domeniu in care specialistii trebuie sa isi spuna punctul de vedere, un domeniu in care deciziile nu ar trebui luate ca la Ministerul Energiei sau Economiei”, a mai spus Grindeanu.

Guvernul vrea să înghețe angajările în acest domeniu! Cine sunt persoanele care ar putea fi afectate

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Știrileprotv.ro
Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Viva.ro
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Gara singuratică în care nu mai calcă aproape nimeni. A fost renovată recent, dar sub 300 de pasageri au luat trenul de aici, într-un an întreg
FANATIK.RO
Gara singuratică în care nu mai calcă aproape nimeni. A fost renovată recent, dar sub 300 de pasageri au luat trenul de aici, într-un an întreg
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
GSP.RO
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
Zodiile care pot da lovitura vieții până pe 28 octombrie. Astrele se aliniază la fix în favoarea lor
FANATIK.RO
Zodiile care pot da lovitura vieții până pe 28 octombrie. Astrele se aliniază la fix în favoarea lor
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
„Pot face aceeași muncă precum un bărbat”: Prima femeie comandant de pe front din Ucraina vorbește despre război, suferință și speranță
Financiarul.ro
„Pot face aceeași muncă precum un bărbat”: Prima femeie comandant de pe front din Ucraina vorbește despre război, suferință și speranță
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
Observatornews.ro
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
Horoscop 23 octombrie 2024. Săgetătorii sunt în formă în multe feluri și starea de bine interioară nu poate fi tulburată așa de ușor
HOROSCOP
Horoscop 23 octombrie 2024. Săgetătorii sunt în formă în multe feluri și starea de bine interioară nu poate fi tulburată așa de ușor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI