Vremea rea a făcut ravagii în Banat. Mai multe râuri din această zonă, dar şi din centrul ţării sunt sub avertizări cod galben de inundaţii, iar ploile torenţiale se manifestă cu vânt puternic şi chiar precipitaţii mixte.
La Reşiţa grindina a fost mare cât nuca, băgându-i în sperieție pe locuitori. Pietonii au avut cel mai mult de furcă cu bucățile de gheață, de care se fereau ca din calea unui bombardament.Și TIR-urile au fost obligate să oprească, deoarece nu mai aveau vizibilitate pentru a continua drumul.
La Oţelul Roşu pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă au fost solicitaţi să intervină la evacuarea apei din mai multe case inundate, iar în comuna Armeniş un copac a fost doborât de vânt, din fericire însă, în cădere, acesta nu a făcut victime.
Vestul şi Centrul României se află încă sub avertizare meteorologică, până târziu în noapte, aşa că astfel de fenomene meteorologice periculoase este posibil să apară şi în alte zone din Banat sau Centrul ţării.
În intervalul de până în acestă noapte, ora 3 dimineaţa, instabilitatea atmosferică se va accentua cu precădere în zona sud dar şi în centrul ţării. Aceste manifestări vor fi caracteristice şi zonelor de munte, cu averse, frecvente descărcări electrice dar şi cu intensificări ale vântului. Desigur, vântul puternic va putea lua şi aspect de vijelie. Ploile au caracter torenţial, cantităţile de apă depăşesc 15 l/mp şi izolat 30-40 l/mp, cu precădere în Carpaţii de Curbură, Meridionali.
Cetăţenii sunt sfătuiţi să se adăpostească în caz de grindină sau de vijelie, deoarece aspectele meteorologice semnalate pot fi extrem de violente şi îi pot răni.
Tot datorită condiţiilor atmosferice la Peciu Nou pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al judeţului Timiş intervine la un accident rutier. Toate inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din zonele afectate sunt în alertă.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

 
 

Urmărește-ne pe Google News