Potrivit FAO, se impune o vigilenţă strictă în permanenţă, deoarece rezervoarele mari ale virusului H5N1 sunt încă prezente în unele ţări din Asia şi Orientul Mijlociu, unde boala a devenit endemică.
În absenţa unor controale adecvate, virusul ar putea să se propage uşor la nivel mondial, aşa cum s-a întâmplat în timpul apogeului din 2006. În perioada respectivă au fost afectate 63 de ţări. Între 2003 şi 2011, boala a provocat moartea sau a determinat sacrificarea a peste 400 de milioane de păsări domestice şi a generat pierderi economice evaluate la 20 de miliarde de dolari, scrie Mediafax.
La fel ca alte boli animale, H5N1 poate fi transmis la om. Între 2003 şi 2011, acest virus a infectat peste 500 de persoane şi a provocat moartea a peste 300, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News