Autorităţile irakiene din Baghdad au descoperit o groapă comună în care sunt 153 de cadavre de femei, copii şi bărbaţi, ucişi de gruparea teroristă Al-Qaeda.
Potrivit site-ului australian news.com.au, informaţiile care au dus la descoperirea mormântului au fost oferite de un membru al grupării teroriste. „Cadavrele aparţin unor femei, copii şi bărbaţi, printre care şi poliţişti şi soldaţi, ucişi de Al-Qaeda în 2006 şi 2007”, a declarat generalul Abdul Hussein al-Sahamari. Bărbatul capturat de autorităţi a spus şi că printre teroriştii care i-au omorât pe cei 153 de oameni îngropaţi acolo a fost şi el.