Povestea e suprarealistă și, dacă n-ar fi spusă chiar de protagoniștii ei, e aproape neverosimilă. Ana Tăbârcea are 89 de ani și trăiește singură la Predeal, într-un apartament unde vine și are grijă de ea o vecină.
Mioara Părăuță merge des la bătrână, care nu mai are nicio rudă. A făcut-o și pe 5 noiembrie, dar femeia nu i-a răspuns.
Nimic, nu se trezea nicidecum. Imediat am fugit la doctor și am chemat doctorul, m-am gândit că e moartă. A venit acolo, în locuință, s-a uitat la dumneaei, a văzut cum era și mi-a spus că este moartă.
Mioara Părăuță
Medicul de familie al bătrânei spune că a văzut pacienta, dar nu i-a urmărit semnele vitale de teamă să nu fie infectată cu COVID. A emis actul constatator al decesului doar pe baza unei examinări vizuale. Angajaţii de la pompe funebre şi-au dat seama că femeia era, de fapt, vie.
M-au sunat și mi-au spus avem o problemă, pentru că doamna este acoperită cu o pătură, iar noi când am dat pătura la o parte să o preluăm dânsa încă respira.
Florin Beliță, administrator firmă pompe funebre
Lucian Vitan, preotul paroh de la Predeal, se pregătea și el de înmormântarea bătrânei: „Păi cum să fie decedată inițial și după aia vie? Așa se știa, nu? În atâția ani de preoție, pe care eu îi am, nu am auzit așa ceva.
Groparii au primit sarcină să amenajeze cum se cuvine mormântul, s-au apucat de treabă, dar un telefon i-a întrerupt.
Joi ne-am apucat de groapă și pe urmă a sunat, m-am oprit, că să nu mai sap, că a înviat. Am început să săpăm groapa. Am făcut chenarul, am făcut tot ce trebuie.
Un gropar
La nivelul Poliției Stațiunii Predeal s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neglijență în serviciu și vătămare corporală din culpă, a declarat Nadia Olaru, purtător de cuvânt IPJ Brașov.
Colegiul Medicilor face propria investigație în acest caz, pentru a stabili răspunderea doctorului care a constatat decesul.