După ce a vizitat două gropi comune din oraşele Al-Qutayfah şi Najha, lângă Damasc, fostul ambasador al SUA pentru crime de război, Stephen Rapp, a declarat pentru Reuters: „Avem cu siguranţă mai mult de 100.000 de oameni care au dispărut şi au fost torturaţi până la moarte”.

Un sistem de teroare de stat

„Nu am prea multe îndoieli cu privire la acest bilanț, având în vedere ceea ce am văzut în gropile comune”, a adăugat el.

„Chiar nu am mai văzut aşa ceva de la nazişti încoace”, a mai declarat Rapp, care a activat la tribunalele pentru crime de război din Rwanda şi Sierra Leone şi care colaborează cu societatea civilă din Siria pentru a documenta dovezile de crime de război şi ajută la pregătirea unor eventuale procese.

„De la poliţia secretă care a luat oameni de pe străzi şi din casele lor, la temnicerii şi anchetatorii care i-au înfometat şi torturat până la moarte, la şoferii de camioane şi de buldozere care le-au ascuns cadavrele, mii de oameni au lucrat în acest sistem de ucidere”, a subliniat Rapp.

„Vorbim despre un sistem de teroare de stat, care a devenit o maşinărie a morţii”, a denunțat el.

Se estimează că sute de mii de sirieni au fost ucişi începând cu 2011, când represiunea întreprinsă de Bashar al-Assad împotriva contestatarilor regimului său a degenerat într-un război la scară largă.

Bashar al-Assad neagă crimele

Atât Bashar al-Assad, cât şi tatăl său, Hafez, care l-a precedat la conducerea Siriei până la moartea sa în 2000, sunt acuzaţi de mult timp de grupurile pentru drepturile omului şi de guverne de execuţii extrajudiciare pe scară largă şi de utilizarea armelor chimice împotriva poporului sirian.

Refugiat la Moscova după ce a pierdut puterea în Siria, Bashar al-Assad a negat în mod repetat că regimul său a comis încălcări ale drepturilor omului şi i-a calificat extremiști pe cei care îl critică.

Potrivit lui Mouaz Moustafa, șeful organizaţiei Syrian Emergency Task Force, cu sediul la Washington D.C. (SUA), care a vizitat, de asemenea, Al-Qutayfah, oraș situat la 40 de kilometri nord de Damasc, estimează că cel puţin 100.000 de cadavre au fost îngropate numai acolo.

157.000 de sirieni, dați dispăruți la ICMP

Comisia Internaţională pentru Persoane Dispărute (ICMP), cu sediul la Haga (Țările de Jos), a transmis separat că a primit date care indică faptul că în Siria ar putea exista până la 66 de gropi comune încă neverificate. Mai mult de 157.000 de persoane au fost date dispărute la ICMP.

Şefa ICMP, Kathryne Bomberger, a declarat pentru Reuters că portalul său pentru raportarea persoanelor dispărute „explodează” acum cu noi solicitări de căutare din partea familiilor. Prin comparaţie, aproximativ 40.000 de persoane au dispărut în timpul războaielor care au avut loc în Balcani în anii 90.

Pentru multe familii din Siria, căutarea adevărului ar putea fi lungă şi dificilă. ICMP a cerut ca gropile comune să fie securizate pentru a păstra dovezile în cazul unor eventuale procese.

Conform Departamentului de Stat, SUA colaborează cu o serie de organisme ale ONU pentru a se asigura că poporul sirian va primi răspunsuri, iar cei vinovați vor fi trași la răspundere.

Locul ororilor

Martori oculari care locuiesc în apropiere de fosta bază militară din Al-Qutayfah și de un cimitir din Najha, unde au fost descoperite gropi comune, spun că au văzut un flux constant de camioane frigorifice care aduceau cadavre și le aruncau în şanţuri lungi săpate cu buldozere.

„Mormintele erau pregătite într-un cadru organizat – camionul venea, descărca încărcătura pe care o avea şi pleca. Erau însoțite de vehicule de securitate şi nimeni nu avea voie să se apropie”, explică Abb Khalid, un fermier din Najha.

La Al-Qutayfah, localnicii au refuzat să vorbească în faţa camerei sau să îşi dezvăluie identitatea de teama represaliilor, spunând că nu sunt convinşi că zona este sigură după căderea regimului lui al-Assad. „Acesta este locul ororilor”, a spus un localnic.

Dovezile din satelit

Imagini din satelit surprinse de compania tehnologică Maxar și analizate de Reuters arată că săpăturile la groapa comună de la Najha au început între 2012 şi 2014 şi au continuat până în 2022.

Omar Hujeirati, un fost lider al protestelor anti-Assad, suspectează că mai mulţi membri ai familiei sale s-ar putea afla în groapa comună de la Najha. „Acesta a fost păcatul meu, ceea ce i-a făcut să-mi ia familia”, a spus el.

Detaliile legate de gropile comune din Siria au apărut pentru prima dată în timpul unor audieri în instanţe din Germania şi mărturii în Congresul SUA, în 2021, respectiv 2023.

Mărturiile „Groparului”

Un bărbat identificat „Groparul” a depus mărturii în repetate rânduri despre munca sa la gropile comune din Najha şi Al-Qutayfah.

În timp ce lucra în cimitirele din jurul Damascului, la sfârşitul anului 2011, doi ofiţeri de informaţii au apărut la biroul său şi i-au ordonat lui şi colegilor săi să transporte şi să îngroape cadavre. Acesta a declarat că a călătorit într-o dubă ornată cu fotografii ale lui Bashar al-Assad şi s-a deplasat la gropi comune de mai multe ori pe săptămână între 2011 şi 2018, urmat de camioane frigorifice mari pline cu cadavre.

Potrivit acestuia, camioanele transportau câteva sute de cadavre de la spitalele militare Tishreen, Mezzeh şi Harasta către Najha şi Al-Qutayfah. La aceste locuri erau deja săpate şanţuri adânci, iar groparul şi colegii săi descărcau cadavrele în şanţuri, care erau acoperite cu pământ de excavatoare imediat ce o secţiune a şanţului era plină, a declarat el.

„În fiecare săptămână, de două ori pe săptămână, soseau trei camioane cu remorcă, pline cu 300 până la 600 de cadavre ale victimelor torturii, înfometării şi execuţiei din spitalele militare şi secţiile de informaţii din jurul Damascului”, a mărturisit „Groparul” într-o declaraţie scrisă citită în Congresul SUA.

„Groparul” a fugit din Siria în Europa în 2018 şi a depus mărturii sub rezerva protejării identității sale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News