Ana* (6 ani), Mara* (10 ani) și Dănuț* (12 ani) au trăit abuzuri inimaginabile în familia asistentului maternal, care ar fi trebuit să le ofere protecția și îngrijirea de care nu au avut parte lângă părinții naturali.
Primii care au fost scoși din familia biologică au fost Mara și Dănuț. În iunie 2016, din cauza faptului că au fost neglijați de părinți, DGASPC Timiș a solicitat instanței să încuviințeze încredințarea celor doi frați mai mari unui asistent maternal profesionist – o femeie de 51 de ani, care mai avusese în grijă copii scoși din familii cu probleme. Câteva luni mai târziu, în februarie 2017, Ana a fost dată și ea în plasament aceleași familii. Nimic nu prevestea drama pe care aveau să o trăiască cei trei frați în familia pe care DGASPC Timiș le-a ales-o.
Fetițele au început să vorbească
Totul avea să iasă la iveală la sfârșitul anului trecut, când, în urma unei evaluări, psihologul de la Protecția Copilului a descoperit că cei trei copii prezintă semnele unor abuzuri emoționale și fizice. Prin urmare, s-a luat decizia încredințării copiilor unei alte familii de asistenți maternali.
Aici, acomodându-se cu noua familie și simţindu-se în siguranță, cele două fetițe au căpătat încredere și, treptat, au început să povestească despre experiențele prin care au trecut la primul asistent maternal – de la bătăi și pedepse umilitoare, la abuzuri sexuale. Îngroziți de relatările copiilor, noii asistenți maternali au alertat imediat reprezentanții DGASPC Timiș.
Imediat, cele două surori și fratele lor au fost supuși unor ample evaluări psihologice, în urma cărora conducerea DGASPC Timiș a sesizat Poliția.
Ana și Mara le-au relatat psihologilor că în ultimii trei ani, cât s-au aflat la primul asistent maternal, bătăile și pedepsele erau o obișnuință. Erau lovite cu cureaua și cu „pleasna” – un obiect format dintr-o bucată de lemn având o bucată de piele la un capăt – peste gură, peste mâini şi peste picioare. Alteori erau bătute cu urzica sau li se puneau urzici în lenjeria intimă și erau obligate să le poarte până a doua zi. Aceleaşi pedepse ar fi fost aplicate și fratelui lor.
Cele două fetițe au declarat că soțul asistentei maternale și fiul acesteia le-ar fi abuzat sexual de mai multe ori. Copilele erau supuse la acte sexuale orale, iar cea mai mare dintre fetițe și la acte sexuale normale. În timpul investigației, cele două surori au relatat abuzurile sexuale reproducând cu păpuși ceea ce li s-a întâmplat lor.
În urma expertizei medico-legale, s-a stabilit că fetița de 10 ani prezintă semnele unei deflorări mai vechi, neputând fi stabilită o dată certă.
Au descoperit „pleasna”
În luna ianuarie a acestui an, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timiș a început urmărirea penală în acest caz. În urma perchezițiilor efectuate la familia asistentei maternale, au fost ridicate mai multe probe, inclusiv de pe rochița uneia dintre fetițe. A fost descoperită și „pleasna”, cu care erau loviți copii.
În luna februarie, asistenta maternală, în prezent în vârstă de 56 de ani, și soțul acesteia, în vârstă de 52 de ani, au fost arestați preventiv. O săptămână mai târziu a fost arestat și fiul acestora, în vârstă de 37 de ani, care nu era acasă în momentul reținerii părinților.
Fosta asistentă maternală este acuzată de rele tratamente aplicate minorului, în timp ce soțul și fiul ei sunt acuzați de agresiune sexuală, respectiv viol în formă continuată.
Potrivit instanței, abuzurile fizice şi emoţionale au fost repetate, întinse pe o perioadă considerabilă. Totodată, sunt indicii că asistenta maternală ar fi știut despre abuzuri sexuale ale soţului, însă le-a tolerat.
În fața anchetatorilor, cei trei inculpați au negat acuzațiile. Bărbatul de 56 de ani a invocat că fetița mai mare ar fi fost abuzată sexual înainte de a ajunge la ei în familie. Mai mult, el a insinuat că fratele fetelor ar fi cel care ar abuzat sexual de ele. Fiul asistentei maternale s-a apărat susținând că în ultimii doi ani nu a mai locuit cu părinții și că venea doar sporadic la ei, fiind stabilit într-o altă zonă a țării.
Argumentele acestora nu i-au convins pe judecători, care au dispus arestarea lor în urmă cu trei luni.
Joia trecută, Judecătoria Timișoara a decis prelungirea măsurii arestării preventive, respingând solicitarea asistentei maternale, a soțului și a fiului acestora de a fi plasați în arest la domiciliu.
DGASPC nu vrea să ofere explicații
Libertatea a solicitat DGASPC Timiș un punct de vedere despre situația celor trei copii, în încercarea de a afla cum a fost posibil ca aceștia să fie victimele abuzului pe o perioadă îndelungată fără ca nimeni să sesizeze.
Conducerea instituției a refuzat să comenteze, invocând ancheta penală aflată în curs. Ba mai mult, în opinia directorului Elena Carmen Apostol, „viața unor copii aflați în dificultate nu trebuie să se transforme într-un subiect media”.
„În prezent, minorii la care faceți referință sunt în afara oricărui pericol, fiind incluși într-un program de consiliere psihologică și fiind bine îngrijiți, așa cum trebuie într-o alternativă de tip familial”, se arată în răspunsul comunicat ziarului de către conducerea DGASPC Timiș.
* Protejăm identitatea reală a copiilor, dar şi a inculpaților, pentru a nu conduce la indentificarea victimelor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro