Anunțul a fost făcut de un reprezentant al respectivei grupări, intitulată Petroleum Facilities Guard (PFG), acesta precizând că în prezent se desfășoară lupte în orașul învecinat Nawfiliyah, iar alte patru grupări care sprijină și ele guvernul de la Tripoli avansează către Sirta dinspre vest.
„Cred că prezența ISIS era limitată în acea zonă. Erau mai puțin de 10 vehicule și jihadiștii nu sunt foarte buni la confruntări din cuaza lipsei de arme de foc puternice”, a declarat un oficial.
Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al grupării PFG a declarat că în urma confruntării au pierdut patru luptători, iar alți 16 au fost răniți.